O prietenă înduioșător de sentimentală îmi scrie pe Facebook – hodoronc tronc! – că noi, femeile, ne construim viața, visele ș.c.l. în jurul unui bărbat. Că TOT!!! ceea ce facem ascunde dorința noastră, de cele mai multe ori nemărturisită, de a fi pe placul ,,acelui” Adam – unic și irepetabil (o, sancta simplicitas!) – din coasta căruia ni se năzare că am fi fost făcute. Și cu care hotărâm să împărțim o felie de existență prețioasă.
Am contrazis-o.
(Cu vehemența cu care un alcoolic își neagă viciul ori de câte ori cei din jur îi reproșează că e – mereu, mereu, mereu – mort de beat.)
Nu (mai) cred – i-am răspuns – că o mare iubire este împlinirea supremă a unei vieți. ,,Iubirea vieții” se năclăiește. Se scămoșează. Și se termină atunci când nu mai ești ecoul nevoilor ,,acelui” Adam – unic și irepetabil – de care îmi vorbești.
Nu (mai) cred nici în acele împliniri în doi asortate cu oftaturi, icnete, extaze. Etalate precum cărnurile în vitrinele de măcelării!
E perdantă credința că un om (bărbat sau femeie) îți este alături orice-ar fi. Ori că un om (bărbat sau femeie) ți-e de ajuns: nimeni nu poate să fie pentru celălalt și iubit, și confident, și prieten, și coechipier. Și orice altceva ți se năzare.
Păguboase îmi par inflațiile sentimentale provocate de câte-un Adam. Unic. Și (cică!) irepetabil.
În van sunt toate aceste zbateri iscate de trăiri care te pârjolesc pe dinăuntru! Și din care – în cele din urmă – nu se alege mare lucru.
Ea a râs.
N-a zis nimica…
Și… mi-a dat Unfriend.
*
Mi-am amintit apoi că, la rându-mi, destulă vreme am fost dependentă de câte un Adam pe care-l credeam unic. Și – bineînțeles – irepetabil.
De bună voie și nesilită de nimeni am luat, de prea multe ori, forma dorințelor celuilalt. Făceam asta închipuindu-mi că – într-o pereche – așa arată firescul.
Nu știu dacă mi-am construit viața, visele ș.c.l. în jurul unor Adami. Sau, mai degrabă, împotriva lor, atunci când respectivii nu au mai vrut să facă parte din viața mea.
Miezul tare al feminității mele adună esența eșecurilor mele de femeie.
Căci puțin din femeia care sunt acum se datorează bărbaților iubiți de aproape. Și nepermis de mult – celor ce au absentat cu voia lor, din viața mea. Celor care m-au lăsat să administrez singură niște bunuri sufletești prisositoare, din distilarea cărora m-am ales:
…doar cu blândețea – față de mine.
…doar cu înțelegerea – pentru mine.
…și – poate – cu niscaiva înțelepciune.
Sursă imagine – AICI
