Textul de față a apărut dintr-un exercițiu ludic – ar spune unii; psihanalitic – ar jubila alții. După ce îl veți citi (sau, pur și simpu, dacă aveți poftă de joacă), vă invit să îi adăugați ,,corespondențele” voastre sau să îmi spuneți ce vă vine în minte când auziți unul dintre cuvintele…
Fericire – zăpadă neîncepută: Când visez – atât de rar! – zăpadă neîncepută sunt cea mai fericită fată din lume. Poate că retrăiesc bucuria pe care o simțeam în copilărie când tatăl meu mă plimba iarna cu săniuța de cum cădea prima ninsoare Mă înfofolea într-o pătură cu niște carouri maro și roșii, mă punea pe sanie și pornea cu mine hai-hui. Erau momentele noastre de complicitate maximă, momente pe care – atât de rar! – le-am retrăit după ce am crescut.
Îndrăgostire – decolări: Plutirea, senzația de ,,fluturi în stomac”, beatitudinea, surescitarea, adică toate simptomele îndrăgostirii, le simt atunci când decolează un avion în care mă aflu eu. Drept care, mi-am promis că ori de câte ori mă paște fie o îndrăgostire păguboasă, fie vreo tristețe de om neînchipuit de singur, dau fuga la aeroport și zbor cu avionul!
Senzualitate – sâmburi de măr: Ca orice urmașă a Evei, i-am întins și eu cândva un măr unui bărbat. Ne aflam, firește, într-un fel de grădină a raiului în care pătrunseserăm ilicit. Din fericire, Dumnezeul locului nu se afla acasă, deci scena izgonirii din Paradis nu s-a produs. Bărbatul a mâncat în tăcere mărul dăruit de o Evă conjuncturală. A dejghiocat cu dinții sâmburii fructului și mi-a așezat miezul lor în palma stângă. După care a plecat în lume. Nu l-am mai întâlnit niciodată de atunci. Dar sâmburii de măr pe care i-am înghițit hulpavă îmi hrănesc și acum amintirea unei clipe în care un urmaș al lui Adam mi-a stârnit simțurile fără să mă atingă.
Vrajă – dans într-o noapte cu lună plină: Anul trecut la Sibiu (oraș de care mi-e dor mereu, ca de un om drag aflat prea departe), eu și prietena mea Zoica ne-am dedat la hoinărit, în toiul nopții. Dar nu am apucat să strabatem urbea, căci am rămas în Piața Mare, unde avea loc repetiția de dinaintea premierei spectacolului Romeo și Julieta – baletul lui Serghei Prokofiev. Am stat acolo ore în șir, până ce balerinii și-au terminat dansul. Cu reluări, cu rateuri, corectări, repetări. În noaptea aceea s-a întâmplat ca pe cerul senin al Sibiului să se arate luna plină, în timp ce, în toate celelalte colțuri ale lumii (ne imaginam eu și Zoica) erau nori, vijelii, ploi, vreme cumplită.
Dragoste – lalele: Primăvara acesta, într-o zi oarecare, omul care (crede că) mă iubește mi-a dăruit pe neașteptate treizeci și trei de lalele roșii. Ne plimbam prin oraș, iar la un moment dat, cu un gest de prestidigitator experimentat, a făcut să îmi apară în brațe ditamai buchetul. Tot atunci îmi va fi spus, probabil, că îi sunt dragă: cel puțin asta am auzit eu, în vacarmul de pe bulevardul pe care ne aflam. Am defilat ore întregi pe străzi, arătând fiecărui trecător niște flori și o mare dragoste mărturisită.
Împăcare (a mea cu mine) – chinuri 🙂
Exclusivitate – o pâine coaptă și o livadă înverzită: Un bărbat a făcut o pâine numai pentru mine. Mai întâi a frământat făina cu drojdia cu apă și cu sare. Cât timp aluatul a dospit, a aranjat să se ivească sub ochii mei o livadă sădită, crescută, îngrijită tot de el. Până s-a copt pâinea, a convins (doar el știe cum!) grădina să înverzească – numai pentru mine.
Iluzii – dulcegării: Un alt bărbat căruia i se năzărea că mă iubește fura din cămara mamei lui borcane cu dulceață de trandafiri. Mi le trimitea de la sute de kilometri distanță, împachetate în paginile unor cărți cu cele mai frumoase poezii de dragoste care s-au scris vreodată. (Ce suflet o fi avut omul, de și-a măcelarit într-un asemenea hal volumele din bibliotecă?!) Nu știu ce ingredient magic punea mama cu pricina printre petalele de roze, dar, cât timp am mâncat din dulceața furată de amorezatul ei fiu, mi s-a năzărit și mie că aș fi îndreptățită să îl iubesc.
Sursa si titlul fotografiei: Carmen Eberhat: http://www.facebook.com/carmen.eberhat; foto: Maia Flore
Si melodia dupa care mă dau în vânt: http://www.youtube.com/watch?v=m5TwT69i1lU
Ioana, azi prefer varianta ludica. Sa-ncep, deci:
FERICIRE – plimbare cu bicicleta: De-a lungul unui drum de tara marginit pe o latura cu lanuri de grau presarat, ici colo, cu flori rosii de mac si pe latura cealalta cu lanuri de floarea soarelui. Asa sunt amintirile mele cele mai fericite din vacantele de vara petrecute in satul bunicilor mei.
Plecand de la acele timpuri, fericirea, a luat atatea forme si chipuri minunate.
INDRAGOSTIRE – Uau! Asta a fost demult… cred ca mi-a trecut. Oricum este cea mai buna stare posibila.
SENZUALITATE – degete rasfirate in par. Sunt inceputul si sfarsitul unei iubiri patimase.
VRAJA – inca o mai astept 🙂
DRAGOSTE – fiica mea, oricand: In drumul nostru de la gradinita ei, cu zeci de ani in urma, deja, am intrebat-o de ce nu tace cand educatoarea le cere acest lucru, iar ea, cu sinceritatea si inocenta primilor ani ai vietii, imi raspunde ” mama, nu pot sa tac, imi vine asa de tare sa vorbesc”… nu am putut sa nu o inteleg, tine de mostenirea ei genetica 🙂
IMPACARE – destin: Am dorit enorm, pentru cineva, ceva ce s-a dovedit a nu fi. Destinul isi pune pecetea pe toate actiunile noastre, stie el mai bine deznodamantul. Inca nu m-am impacat cu ideea 🙂
EXCLUSIVITATE – Roma: O excursie doar pt mine cu prietena sufletului meu. Am calatorit in timp si a ramas de neuitat. Ii multumesc 🙂
ILUZII – sofatul: mereu cred ca sunt un sofer bun si experimentat. Am douazeci si unu de ani de experienta la volan dar mi se spune mereu ca nu conduc bine. Naspa iluzie 🙂
Sincer nu stiu ce varianta a fost. Un psihanalist ar descoperi, poate, mai multe valente 🙂
Va multumesc tuturor celor care ati impartasit cu mine ganduri si amintiri dragi. Ma bucur, chiar ma bucur!, ca ati avut pofta de joaca! 🙂
Moi, ma regasesc in multe – in foarte multe – dintre cele scrise de tine. Cat despre sofat…te rog sa nu ii crezi pe cei care incearca sa iti submineze increderea in tine. Ia-ma odata pe post de copilot, si ai sa vezi cat de bine conduci:).
Ioana, multumesc! Nu ma cunosti si ma sustii, imi creste increderea in propria persoana 🙂 Oricum sa stii ca nu am avut nici un incident major cu masina pana acum. Ma rog sa nici nu am.
Sa conduci mult si bine, Moi. Si nu doar masini!:)
melodia pusa de tine, Ioana, este una din melodiile mele preferate, oricand. Si solistul deasemenea.
Idem, ibidem!
Sa facem asadar, un exercitiu:
1. Fericire = o stare ce nu poate fi definita sau cuantificata; o senzatie de bine, de bucurie, pe care o simti ori de cate ori se intampla lucruri minunate in jurul tau;
2. Indragostire = o dovada a inteligentei supreme care include in mod fericit imaginatia, dar exclude uneori ratiunea (poate de cele mai multe ori);
3. Senzualitate = degetele lui atingand soptit buzele mele; buzele mele asteptand atingerea soptita a degetelor lui;
4. Vraja = o dorinta dincolo de intelegere, o emotie dureros de dulce si o speranta rebela ce refuza sa cada in genunchi;
5. Dragoste = este asemeni imaginii postate de tine: sa zbori agatat de o papadie in destramare…
6. Impacare = greu de realizat; compromisuri;
7. Exclusivitate = soapte…
8. Iluzii = incercarea de a gasi petala norocoasa din dulceata de roze furata de fiul amorezat 🙂
P.S. Melodia propusa o aveam sonerie la telefon pentru un anumit numar; simteam de fiecare data cand suna un anume fior… acum am schimbat telefonul 🙂
Stefana, ai dreptate, ar fi fost iluzia iluziilor incercarea de a gasi petala norocoasa ratacita in borcanele cu dulceata de trandafiri. Nu (vreau sa) iti impartasesc ideea despre dragoste, desi recunosc ca imi place: e un mic poem.
Buna Ioana,
Inainte de toate vreau sa-ti spun ca scrii minunat! Ai un stil care pe mine a reusit sa ma atinga …Tine-o tot asa!
Si acum…vreau si eu sa ma joc un pic…am nevoie de asta 🙂
Sa vedem…
FERICIRE – o zi toropitoare de vara…miros de fan, cerul de un albastru infinit presarat cu nori albi, pufosi… eu, tata, unchiul meu si catelul intrand in padurea deasa…povestile despre testoasele mari cat cratita de sarmale a mamei, … un pumn de alune de padure, ochii blanzi si un ras cristalin
INDRAGOSTIRE – un nod in gat, tremur de maini, bip de sms , intalnirile de la 12:00 noaptea, „i will allways ‘ – the cranberries, numele noastre speciale de alint
SENZUALITATE – cerculetele din palma
VRAJA – 6 martie 2012
DRAGOSTE – aici m-am blocat…la momentul asta nu mai stiu…
IMPACARE = ILUZII
EXCLUSIVITATE – hmmm…ar fi putut insemna …weekend-uri in doi
ILUZII – ianuarie, februarie, martie, aprilie si jumatate din mai – stop!
Alina, ecuatia ta „impacare=iluzii” e gresita, crede-ma! Pe cuvant! E unul din putinele lucruri de care sunt foarte, foarte, foarte sigura!:)
Nu mai fi trista! Daca pui alaturi, pe doua coloane, lucrurile frumoase pe care le-ai scris aici si cele care te fac sa zambesti amar, vei vedea ca prima coloana e muuult mai lunga. Momentele unice pe care le-ai trait alaturi de cineva sau datorita cuiva nu sunt iluzii. Si nu ti le poate lua NIMENI inapoi.
Draga Ioana,
Stiu ca ai dreptate! Momentele frumoase, nu mi le poate lua nimeni. Am invatat sa le pastrez acolo , in suflet.
In general sunt un om pozitiv, care poate de prea multe ori a incercat sa vada mai intai jumatatea plina a paharului in orice situatie de viata.
Postarea, am facut-o intr-un moment trist…intr-un moment in care am mai pus un lacatel pe un sertaras al sufletului, sertaras in care am ferecat bine „momente minunate’.
Cat despre ecuatia „impacare = iluzii” , aceasta s-ar putea traduce in faptul ca o buna perioada de timp am trait „iluzia impacarii’ cu un om drag mie si atunci cand am scris aici, acelasi om drag mie s-a incapatanat sa-mi anuleze parte din vise.
Acum , la cateva zile de la „incident” ma simt oarecum eliberata de povara propriilor mele iluzii , si ma intreb daca nu cumva Cineva de Sus nu i-a soptit in noaptea dinaintea marii renuntari ca e necesar sa ma determine sa ‘zbor’ …pentru a-mi putea trai viata asa cum trebuie – frumos, pur, cu zambetul pe buze.
Si poate in acel moment de declik a inteles ce-i sopteam eu uneori parafrazandu-l pe A.S.E. – „Devii raspunzator de-a pururi pt ceea ce ai imblanzit”
P.S. Ador Micul Print!
Te imbratisez cu drag,
Alina
Intre noi fie vorba: detest deciziile ”intelepte” pe care unii le iau spre binele altcuiva, mai ales cand acestea se lasa cu despartiri, indepartari, taceri, refuzuri. Insa poate ca perioada aceasta ”de dupa” va fi un ragaz in care ai sa te gandesti mai mult LA TINE decat la altii.Nu uita ca TU esti cea mai importanta persoana din viata ta!
P.S. Si eu il ador pe Micul Print!
Ioana, o sa intru si eu in jocul tau !
Impacare= o imbratisare calda, a ta cu mine insuti/insati
Exclusivitate = o mama care se plimba cu fiica ei pe strada, ambele proaspete si frumoase, cu parul despletit, razand si tinandu-se de mana, de parca lume din jur nici n-ar exista…
Fericire – o sa fiu subiectiva, ca deja am scris despre asta pe blog. Fericirea e o culoare cu multe nuante si una dintre ele ar fi..o dupa-amiaza pe plaja Jaz, din Muntenegru, cu marea calda si poleita de soare. E liniste, e aproape de asfintit, si din jur se aud franturi dintr-o limba necunoscuta dar calda, ca o rumoare placuta. In stanga sunt muntii, in fata e apusul care ineaca zarea..
Indragostire = un buchet de lacramioare proaspete
Dragoste- nu o sa fiu prea originala, pentru ca imi vine in minte ce a spus Charles Bukowski : dragostea e ca un fuior subtire de ceata, care se ridica dimineata in zori, inainte de rasaritul soarelui. Si el mai zice ceva, dar ma opresc aici 😉
Cezara, e foarte multa prospetime si seninatate cat cuprinde, in ceea ce ai scris tu aici. Multumesc din suflet!
Întrucât ma aflu în fața unei alte nopți goale și pentru că voiam demult să răspund la postul tău, se pare că abia acum a venit momentul în care, după mult timp, mă voi devoala din nou prin logos. Aștept, ca pe vremuri, părerea ta sinceră despre pozele, ideile, desenele și adierile sufletești pe care altădată mi-era atât de ușor să le înșir. Dar deh, la vârsta de acum devine din ce în ce mai greu să stau de vorbă cu mine.. Cu toate acestea, aproape toate cuvintele alese de tine sunt principalii actori pe scena unei zile obișnuite din viața mea.
FERICIRE – mirosul de fân în adierea apusului. Prima oară când am reușit să înțeleg – aveam 4-5 ani – că sunt fericită și aș vrea ca momentul să nu se piardă niciodată a fost într-o seară frumoasă de vară, la adunat de fân, la țară. Plaiurile bucovinene în lumina neverosimil de roșie a apusului, calul care aștepta cuminte, înhămat la căruță, să ne întoarcem acasă și mirosul tare de fân.. Nu știu dacă am mai fost vreodată la fel de singură și fericită.
ÎNDRĂGOSTIRE – zâmbetul tâmp care nu mi se poate șterge de pe față și senzația atât de paradoxală și unică de.. rușine și timiditate în fața celui de care, cu 3 minute în urmă, m-am îndrăgostit. Dacă aș putea, aș fi mereu îndrăgostită și atât. Când mă îndrăgostesc nu aștept nimic în schimb, mă bucur ca un copil de existența celuilalt și de faptul că se uită la mine, cu coada ochiului, direct și cu nerușinare sau prefăcându-se doar că se uită pe ascuns.. Și încă ceva: senzația incredibilă de fiori reci și tremurat când aștepți răspunsul la vreun sms insinuant pe care tocmai i l-ai trimis sau uimirea copilărească atunci când vezi că te sună, exact în momentul în care tu îți imaginai ce terminații nervoase ți se vor activa în timpul următorului sărut..
SENZUALITATE – Scenarii, multe, multe scenarii care se derulează fără grabă prin mintea provocată de o privire deshabillante.. La granița dintre rațional și atavic se insinuează imaginile de-a dreptul pornografice cu bărbatul din fața mea, care, în timp ce mănâncă tacticos (fără a-și lua o clipă privirea dintr-a mea) îndrugă nimicuri dulci sau explică mersul lumii; totul durează nu mai mult de câteva minute, până când realizez că s-a pierdut ceva – la un moment dat se va întâmpla, vom fi eu și el dezgoliți de măștile intelectuale și resorturile psihologice care ne-au adus împreună.. Senzualul implică automat șansa, nu și promisiunea și, în mod ironic, dispare când descoperi că bărbatul va fi al tău și tu vei fi a lui, dispare chiar în momentul în care scenariul s-a transformat într-o piesă programată în mintea amândurora..
VRAJĂ – I am only spellbound by the sea and full midnight moon.. (Încă nu am trăit vreo noapte cu lună plină la marginea mării, dar când se va întâmpla.. Ferice de norocosul care se va afla lângă mine! )
DRAGOSTE – Cea mai mare durere din lume.
ÎMPĂCARE – Lumina dulce care mă cuprinde de fiecare dată când mă iert. În fiecare zi ma cert, mă supăr pe mine, mă afurisesc și nu trece mult până vine împăcarea cea mai dragă, ca o ploaie caldă de sfârșit de primăvară.. Împăcarea cu ceilalți – aici intervine o problemă destul de mare ) De obicei demersurile sunt inițiate, întreținute și finalizate numai de către ei.
EXCLUSIVITATE – Pasul tresăltat, dar sigur, spatele drept și o poziție regală a capului atunci când scot la purtat pentru întâia oară după ce îmi cumpăr (pe cine păcălesc?, de fapt, după ce primesc cadou) o rochie, o pereche de pantofi sau bijuterii unicat. Mă gândesc la mâinile maeștrilor care au realizat piesa, la artistul care a desenat ideea numai pentru mine, la cei care mă privesc și nu se pot opri din contemplat, neștiind, la rândul lor, ce e așa de special la fata care trece pe lângă ei. (partea a2a : tristețea care mă cuprinde când realizez că nu voi avea exclusivitate în viața nici unui bărbat)
ILUZII – Îmi vine în minte un vers din „Wish you were here” de la Pink Floyd: „We`re just two lost souls swimming in a fish bowl, year after year.. Running over the same old ground.. What have we found? The same old fears..” Ne iluzionăm prea des în privința celor din jurul nostru, ar trebui să facem cunoștință mai des cu ceilalți afișînd un zâmbet curat și sincer, nu cel de conveniență, să oferim mai multă transparență decât cerem și să ne oprim din a ne mai crea proiecții, iluzionându-ne, cu privire la el/ea. Dar, suntem oameni. Când ne vom afla în fața acelor momente, ne va fi prea teamă de apropiere și abandon total, ne vom crea the appropriate me, sperând, în același timp, la the appropriate you, dar la unul, culmea!, sincer.
p.s. Ioana, iti mulțumesc mult !
Cred ca abia de acum incolo, Charlotte, vei invata sa te impaci cu tine si cu ceilalti, vei incepe sa stai de vorba cu tine – cu o sinceritate dezarmanta, ba chiar cu nitica cruzime. Ceea ce ai scris aici imi dovedeste ca nu ma insel.
Ai o acuitate a observatiei (i.e. ochi de prozator si minte de profiler) care ma face sa mi te imaginez ca pe un scanner ultra performant ce umbla prin lume intruchipat intr-o femeie.
Il invidiez cel cu care vei imparti momente de fericire reiterata; vraja despre care vorbeai; clipe – fulgurante, sau indelungi, sau prea lungi 🙂 – de exclusivitate.
Si ma gandesc cu o compasiune amuzata la cei care isi inchipuie ca nu discerni iluzoriul de autentic, chiar si atunci cand privesti lumea prin aburul unei senzualitati lenevoase. Sau cu nauceala indragostirii.
Si eu iti multumesc ca ai intrat in jocul meu.
Ai talent, nu-l lasa sa se risipeasca!
Iti jnustifici imoralitatea.
Greșeala de tipar nu-mi aparține.
Ti-ai dat doctoratul ca sa poți blogui.
Regret că n-ai pus, în locul fotografiei, simbolul Veveriței. Femeia-copil, fiară și alte asemenea, vai de tine! Ești ridicolă, la vâsta pe care o ai. Scriai undeva că nu știi ce putere au cuvintele. Săracă impecabilă domnisoara dr.!
Bineînțeles că nu va apărea acest comentariu, așa că aș putea să-ți mai spun multe despre impostura unei dresoare care, culmea!, se mai simte și responsabilă pentru ce a dresat. N-ai dresat nimic, fătucă de Surduc! Pozezi. Peste doi-trei ani nimeni n-o să te mai ia in seamă. N-ai făcut nimic in viață decât ai furat, una, alta. Deh! ca o veveriță ce ești. Cu deosebită stimă, pentru veverița de trei parale…ma-nțelegi că te-nțeleg că mă-nțelegi…