În urmă cu câteva ore, bântuind pe internet, mi-a atras atenția o știre formulată în limba de lemn a comunicatelor oficiale. Citind-o, am aflat – nici mai mult nici mai puțin – că astăzi, 20 martie, este Ziua Internațională a Fericirii, căci așa a decis însăși Adunarea Generală a ONU.
,,Căutarea fericirii este unul dintre obiectivele fundamentale ale fiinţei umane. ONU speră ca iniţiativa să încurajeze guvernele să ia în considerare starea de bine a cetăţenilor şi să nu îşi mai concentreze eforturile doar pe creşterea economică” se subliniază în notița cu pricina.
Prima reacție pe care mi-a trezit-o această directivă bine ambalată în poleiala corectitudinii politice a fost un râs nervos: Nu e nevoie de o zi internațională a fericirii, ca să fii fericit – mi-am spus, ca o cârcotașă ce sunt. (Totuși, o Autoritate Supremă ar trebui să le traseze unora dispoziții imperative de sărbătorire a Zilei Fericirii. Și asta numai pentru a-i obliga să-și amintească de dreptul lor la fericire). Fiecare din noi are (măcar) o zi a fericirii...
Pentru mine, Zile ale Fericirii sunt acelea în care scriu (bine).
Când mi-am răsfoit întâia oară prima carte, am trăit cea mai fericită Zi a Fericirii.
De Zile ale Fericirii am avut parte de 12 ani încoace ori de câte ori, întorcându-mă din Oradea acasă la părinții mei, câinele nostru Ciuciu mă întâmpina sărindu-mi cu labele lui puternice pe umeri, ca să mă privească drept în ochi. Era atât de vânjos, atât de năvalnic, încât mă răsturna. La bătrânețe s-a îmbolnăvit de cancer și a murit. Acum că nu mai e, îmi spun că nu a mai rămas nicio creatură pe lume care să se bucure într-atât de prezența mea. De ar fi existat, aș fi prins de veste.
Ziua Fericirii a fost aceea în care am primit din Basarabia un geamantan plin cu bomboane Bucuria (se fabrică la Chișinău și sunt cele mai bune bomboane de ciocolată din Univers). Am răsturnat conținutul lui în mijlocul camerei – pe tot covorul – și m-am uitat hipnotizată la ambalajele colorate ale bomboanelor cât a fost Ziua Fericirii de lungă.
Zile ale Fericirii sunt toate acelea în care sunt înconjurată de oameni pe care îi iubesc, pe care îi admir sau de la care pot să învăț ceva.
Când mă cuibăream în brațele iubitului meu, cât să îi ascult inima, îmi dădea prin gând că aud metronomul ce ne măsoară – nemilos – înaintarea spre moarte. Împăcarea tristă din clipitele cu pricina nu îmi umbrea cu nimic liniștea din singurele Zile ale Fericirii pe care am avut generozitatea să le împart la doi.
În urmă cu câțiva ani am aflat, fix de ziua mea, că tatăl meu avea să fie operat la inimă. Mi-am blestemat aniversarea, decretând-o zi a nefericirii. Luni întregi, până în preziua îndelung planificatei operații, familia noastră a trăit momente de spaimă, dar și de speranță. Ne rugam să se întâmple ce e mai bine pentru el. Când în ajunul intervenției chirurgicale, medicii s-au răzgândit și-au hotărât să îmi lase tatăl viu și… neoperat, Ziua aceea a fost una a Fericirii. La fel ca multe zile câte au trecut de-atunci, atâta vreme cât încă ni se îngăduie să ne-adunăm laolaltă: tatăl și mama mea, eu, fratele meu…
Cum și unde v-ați petrecut voi Ziua (sau Zilele) Fericirii?
Frumos ai scris, Ioana… Ce m-a facut fericita in Ziua oficiala a fericirii a fost achizitionarea unui metru de canavas si a patru metri de dantela, dupa care m-am apucat de cusut cu noua si minunata mea masina Singer care, de cand a intrat in viata mea, mi-a adus numai bucurii :-)))). Un alt moment fericit a fost ritualul (zilnic de altfel) prin care „inspectez” toate florile din curte care fie dau sa imboboceasca, fie dau sa infloreasca (aici intra si copacelul pe care mi l-ai daruit tu acum 2 ani si care in curand va inflori). …razele soarelui care invaluie casa… micul dejun intr-o atmosfera calda… mama… o discutie linistita seara, la un pahar de vin… un articol pe fb despre fericire, scris de cineva drag… Si maine o iau de la capat (ca in Shrek!). Cine zice ca nu putem, personal, decreta 365 de zile pe an Ziua fericirii?
Pot să dau declarație semnată – dacă trebuie, că TU știi să te bucuri de fiecare clipă din zi.
Eu am clipe de fericire. Nu cred ca am fost vreodata fericita 24 de ore neintrerupt. Dar am fost multe, multe clipe si habar n-am ce cifra mi-ar rezulta daca le-as insuma.
Momentele mele de fericire au cauze obiective, aiuristice, traznite, de neinteles, banale, etc.
Azi, de pilda, am fost fericita ca omuletul meu de zahar a incercat sa spuna ” te iubesc „. Nu i-a iesit decat ” te ” si restul a completat cu un ditamai zambet si o imbratisare, cea mai calda imbratisare in care m-a cuprins vreodata cineva. Am mai vorbit cu un prieten si am fost fericita, nu stiu, asa, pentru simplu fapt ca e o constanta in viata mea. Apoi am mancat paine cu zacusca si iar am fost fericita ca poate o sa vina primavara – de fapt, sigur o sa vina, asta e certitudine.
Ar fi multe clipe. O sa incerc sa-mi amintesc de ele – minunat exercitiul tau de constientizare – de fiecare data cand mi se vor aduna nori.
P.S.
Tu scrii bine, Ioana. Sa nu te indoiesti niciodata de asta.
Și eu cred că există, mai degrabă, clipe de fericire și nu zile, nopți, ani de beatitudine neîntreruptă (și tâmpă). Daca săun altceva, plusez – în scop pedagogic.
Mi-ai făcut poftă de zacuscă.
P.S. Observ – și în postarea mea, și în comentarii – cât de …mâncăi suntem toți (eu – recunosc că sunt!).
Of, Ioana, am scris zacusca si apoi am vazut ca cineva a scris de cioco, de fistic – mmm, ce bunatati 🙂
Dar cum zacusca e productie proprie- prima din viata mea – n-am sa ma las pana nu voi goli toate borcanele.
E o simbolistica, un joc plin de semnificatii, niste schimburi intre noi sau dimpotriva comportament solitar – sunt multe de spus despre mancare si foame, poate vom povesti o data pe tema asta.
Cel mai mult, din tot ce-am citit, e ideea corelatiei dintre hrana – mancare – afectiune – iubire.
Despre fericire… azi dimineata mi-am reamintit de Jurnalul fericirii a lui Steinhardt. Iti dai seama ca schimband cadrul de referinta, se schimba toata perceptia, totul devine mult mai subtil si mai nuantat.
Iar zilele trecute am citit pe undeva, nu mai stiu pe unde – dar mi-a ramas in minte ca ” fericirea e pentru cei fericiti ” 🙂
Ai dreptate, nu este nevoie de o zi internaţionaă a fericirii, sună fals. Trebuie să fie o zi a îndrăgostiţilor ca să ne amintim să-i acordăm atenţie persoanei iubite? Trebuie să existe o zi a fericirii ca să căutăm un lucru ce ar trebui să fie rostul nostru în viaţă? Ce facem alte 364 de zile?
Nu stiu ce am făcut pe 20 martie, la întrebarea – ce zi a fost în 20 martie, o colegă a răspuns automat, miercuri, nu nu a fost miercuri, s-ar putea să fi fost noaptea, în care m-am trezit, am băut un coniac fin, am mâncat brânză brie şi măsline naturale, şi/sau ar putea să fi fost ziua în care am zâmbit de dimineaţă până seara (sună nereal, dar la mine se poate), şi/sau ar putea fi ziua în care am citit “Vă place Brahms?”.
Fericit? Dimineaţa când îmi bate soarele în geam, când ninge, apoi când plouă, când „ploaia va veni la noi cu gând bun” cum scria Aurel, când citesc a doua oară o carte, când vădt un film romantic, preferabil cu happy end, o melodie preferată, nişte fistic, un vin roşu sec sec, o ciocolată neagră, cât de neagră se poate. Ar mai fi lucruri mai serioase şi mai profunde (ar zice unii): când sunt mulţumit de soluţia găsită pentru a finaliza o lucrare, când am reuşit să le aduc bucurie celorlalţi, când mi se răspunde cu un zâmbet la salut, când scriu aceste rânduri, când …
Dacă nu am enumerat 365 de motive de fericire, le reluăm de câte ori trebuie până umplem anul. Nu pot să închei fără a vă reda un proverb chinezesc despre fericire:
Pentru a fi fericit un OM trebuie să facă ceva, să iubească ceva şi să viseze la ceva.
Simplu nu?
Ai scris ciocolată neagră, cât de neagră se poate?!
Ciocolata neagră e ceva înnebunitor. Cea mai neagră și mai bună ciocolată neagră tot la… Chișinău la fabrica Bucuria se face. Știu, am o fixație; dacă ar fi numai una ar fi perfect :).
Cred că pentru un om e o binecuvântare capacitatea de a-și găsi 365 de motive de bucurie (sau de fericire).
Când oamenii te dezamăgesc (fie pentru că sunt slabi şi conduşi doar de interese, fie pentru că tu eşti prea perfecţionist şi nu te mulţumeşti cu jumătăţi de măsură sau compromisuri) descoperi că viaţa nu se opreşte aici, că soarele este cel mai mare diamant, că răsare în fiecare dimineaţă pentru tine, că ploaia vine să-ţi steargă tristeţile şi supărările, că florile înfloresc mai ales pentru tine, că viaţa e frumoasă şi efemeră ca fulgul de zăpadă, că trebuie să revii la viaţă aşa cum revine natura în fiecare primăvară, că sunt 1001 de cărţi să-ţi umple golul din suflet, că fericirea la fel ca şi dragostea nu este un dar pe care-l primeşti, este poate o binecuvântare cum spui, ce trebuie să facem este să fim conştienţi de ea în fiecare zi, depinde numai de noi.
P.S. N-am înţeles fixaţia este pentru ciocolata neagră, pentru fabrica Bucuria, sau pentru amândouă.
Dacă nu te stânjenesc aş vrea să te rog să-mi faci nişte recomandări pentru lectură, preferabil pe mail.
Nu știu, Eugen, uneori există și ,,defecțiuni” sufletești care nu pot să fie reparate cu entuziasm ori cu bucurie de a trăi.
P.S. Fixația e pentru toate :).
Pentru mine sunt zile ale fericirii cand vin de la cosmetica sau de la coafor dupa ce mi-am pus suvite interesante. (de 2 ori pe luna – cosmetica)
Fiecare zi e o zi a fericirii pentru ca fiica mea spune cu asa multa iubire, asteptare, bucurie : MAMA, cand ma vede ca vin sa o iau de la scoala (si-mi sare in brate)
Toate zilele sunt zile ale fericirii dupa ce m-am castorit, pentru ca desi nu suntem impreuna fizic, ma simt conectata invizibil de o alta persoana si asta imi da pace, stabilitate, bucurie
Ce culoare au șuvițele, Iolanda?!(Și eu mă bucur când mă dedau la câte un …răsfăț, la coafor și la cosmetică.)
Cred ca este, cu adevărat, un mare noroc să ai aproape ființe care îți aduc siguranță și care îți dau motive de bucurii – mici, mari, uriașe.
N-am tinut neaparat cont ca acea zi a fost decretata Ziua Fericirii (pe parcursul zilei am si uitat ca a fost numita asa), dar pentru mine ziua de 20 martie din acest an a fost una foarte frumoasa. Cu exceptia faptului ca a fost frig la Toronto, lucru care nu m-a facut fericita deloc, 😀 (nu mai parea sa vina primavara odata), in acea zi am mers la doua evenimente mondene, o conferinta de presa pentru un festival de film si Saptamana Modei Toronto. Pur si simplu m-am simtit bine. 🙂
Dragă Victoria West, nici eu nu am știut că, oficial, în 20 martie ar fi trebuit să fiu fericită. Îți doresc multe alte zile din ce în ce mai frumoase.