Nu mai ştiu nimic despre tine.
Nu-ţi mai ştiu nici numele.
Te-am uitat.
Am uitat că oarecând negociam pe îndelete cu Dumnezeu, rugându-l ca măcar El să nu mi te ia.
Când plecai, îl imploram să te întoarcă. Şi să te lase, un timp, numai al meu.
Apoi, într-o zi i-am cerut să te dea – cât mai ai timp – nu cui voiesc eu, nici cui voieşte El, ci cui vei vrea tu!
I-am propus, în schimb, o ofertă tentantă: pe mine.
I-am explicat extrem de convingător, apelând la toată recuzita mea de paiaţă-înamorată (zâmbete strâmbe, suspine, plâns mut, căderi în genunchi, cuvinte bine ticluite) că sunt gata să renunţ la câţiva ani ai mei, ca să-i facă nu anii noştri, ci anii tăi şi numai ai tăi.
I-am repetat ca o moară stricată: Măcar nu-l lua, Doamne! Mai bine ia-mă pe mine – e cel mai bun lucru pe care ţi-l pot da!
Acum, nu-ţi mai ştiu nici numele.
Cu totul – te-am uitat!
Am uitat că era o vreme când răsuceam în minte inutile de ce-uri:
De ce am refuzat să cred că ai să mă laşi singură de tot?
De ce nu ai vrut să trăieşti şi tu, cu mine, nebunia mea frumoasă? M-am dat toată – şi tot nu ţi-am ajuns.
De ce?
De ce nu mi te-ai dat mai mult decât altora?
De ce mi te-ai luat, când eu nu te-aş fi dat pentru nimeni din lumea aceasta?
De ce?
De ce eşti tu sufletul meu?
Până la urmă, am uitat de tine.
Am uitat de noi.
Pe toate – le-am uitat!
Am uitat de ce nu uit să mă rog şi azi – cu-aceleaşi scălâmbăieli de paiaţă…
Atât mă rog, de-l fac să râdă-n hohote pe Dumnezeu:
Nu-l lua, Doamne!
Mai bine ia-mă pe mine –
că mai mult nu-ţi pot da…
P.s. Vă aştept şi pe www.bunatate.ro – un loc bunătatnic! Sau pe pagina de Facebook Bunatate.ro . Cu poveşti despre oameni, locuri şi idei aparte.
* Pictură de pe blogul: https://oglindiri.wordpress.com/
Impresionant 🙂