Nu-ți spun nimic, nu mă jelesc, nu-ți scriu.

Mi se face dor de tine, din secunda în care nu mai respirăm aerul aceleiași încăperi.

Dar nu te chem înapoi, deși ți-aș tot spune: Mai stai!

Cât să mă mângâi iar pe frunte de bun-venit; cât să-ți adulmec la nesfârșit palmele cu iz de tutun; cât să-ți zic în fiecare zi să te lași de fumat; cât să-ți spun în fiecare seară noapte bună; cât să miros noapte de noapte perna pe care dormi; cât să mă cuibăresc în pat diminețile – pe locul tău cald; cât să te sărut pe-obraji, de fiecare rămas-bun.

Știu că mă iubești ca nimeni altul. Sau poate că așa îmi place mie să trăiesc. Îmbătată de credința într-o trăire de consistența unui curcubeu ivit peste apa ce țâșnește dintr-o cișmea.

Mi se face dor de tine, din secunda în care nu mai respirăm aerul aceleiași încăperi.

Dar nu-ți spun nimic; nu mă jelesc; nu-ți scriu.

Nu ți-am scris nici măcar o scrisoare de dragoste.

Sau barem câteva rânduri în care să-ți mulțumesc…

…pentru poveștile pe care mi le-ai spus în fiecare zi.

…pentru cât timp mi-ai rămas aproape.

…pentru că știi să te joci.

…pentru că lângă tine am învățat liniștea celui ce se anină de-un liman.

…pentru că ești mângâietor.

…pentru tandrețea ta nesfârșită.

…pentru bunătatea ta neverosimilă.

…pentru vinovățiile pe care mi le-ai oblojit – tăcând, în loc să pedepsești.

…pentru firescul apropierii, pentru deplinătatea acceptării,

…și a înțelegerii.

…pentru felul în care mă privești: când mă mângâi pe frunte de bun-venit; când îți adulmec palmele cu iz de tutun; când îți mai zic în treacăt să te lași de fumat. Și-mai ales când mă săruți pe-obraji, de fiecare rămas-bun…

Pentru că

ești

Îngerul meu.

Pictură de Alexey Terin.

Sursă foto: www.bohemia-galleries.com