Eroul copilăriei mele are cancer

Anul trecut, în iunie.

Îmbrăcat ca un oarecare, în pantaloni de trening și într-un tricou alb, lălâi, bucureșteanul scotocea în portbagajul mașinii parcate în spatele blocurilor ce mărginesc Bulevardul Decebal. În jur, nici țipenie de om care să îmi spună unde e adresa pe care o căutam: adresa unei cafenele cu nume exotic, dintr-o zonă necunoscută (de mine) a Bucureștiului. Un local de la parterul unui bloc cu număr par.

M-am apropiat, am salutat, bărbatul mi-a răspuns fără să își ridice privirea, continuând cotrobăiala. Abia după ce l-am rugat să mă îndrume, s-a îndreptat cu greu de spate și a început să îmi arate – ca un bun știutor al locului – unde trebuie să ajung.

L-am recunoscut dintr-o privire: mai împuținat decât în tinerețe, dar viguros încă; ridat, dar nu scofâlcit; cu părul alb, fără să pară deloc bătrânicios; cu privirea scăpărătoare, nemiloasă (nicio duioșie, nicio năclăială sentimentală nu se citeau în ochii lui albaștri). Am socotit, în fracțiuni de secundă: bărbatul din fața mea ar trebui să aibă aproape 70 de ani, dar nu-i arată! Surpriza acestei întâlniri neașteptate m-a făcut să nu mai am răbdare să îi ascult până la capăt explicațiile; l-am întrerupt surescitată:

– Sunteți chiar Szobi Cseh!!! Ce mai faceți?

–        Nu ești de prin partea locului, mi-a răspuns contrariat, probabil, de accentul sau de năuceala mea. Ce caută o fetiță ca tine pe aici?

Eu am râs (la auzul apelativului diminutivat); n-am zis nimic altceva decât că sunt din Oradea. Jucăuș, a pretins că, în tinerețe, a avut în orașul meu o iubită. Apoi mi-a aruncat, în treacăt, că are …,,un cancer”, dar că sigur va scăpa cumva, cumva de el. M-a asigurat că o să se facă bine.

Szobi Cseh a fost eroul copilăriei mele. L-am văzut în toate filmele turnate alături de Florin Piersic (un alt actor pe care îl iubesc). Imaginea fidelului și neînfricatului Buză de iepure secondându-l pe Mărgelatu’ în aventuri puse în slujba dreptății va fi așezat atunci, în mintea mea avidă de povești cu eroi, ceva-ceva din credința-mi de acum, în prietenie.

Pe Szobi Cseh l-am stimat și l-am admirat apoi, peste ani, aflând că a înființat Asociația Gladiator, pentru copiii săraci, cu probleme de integrare socială, predispuși – din cauza lipsei de supraveghere – la autodistrugere prin consum de droguri sau delincvență juvenilă. Mi-a pomenit- anul trecut, în iunie, când ne-am întâlnit întâmplător – și despre ,,gladiatorii” lui.

Anul acesta, în iunie:

Din cauza stării precare de sănătate, Szobi Cseh este internat de câteva zile la Spitalul Fundeni.

Aici înfruntă cancerul cu umilință.

Dar fără autocompătimire.

Szobi Cseh suferă de cancer la coloană. Supusă încă de anul trecut radioterapiei și chimioterapiei, boala se manifestă acum în mod dramatic:

,,A mers extraordinar tratamentul. După o lună a trebuit să fac radioterapie din cauza tumorii de pe şira spinării. Am făcut radioterapia şi pe urmă a fost ca un galop de sănătate. N-am simţit nimic. Făceam piruete, şurub şi mă urcam pe masa aia, la sală, de n-aveam treabă! N-am avut niciun simptom, nimic. M-am dus pentru o ultimă şedinţă, dar aparatul era defect şi mi-au spus că trebuie să mai aştept. Pe urmă, am zis că n-o mai fac. N-am făcut-o şi m-am simţit alt om. Am început să am dureri de cap şi de atunci m-am dus din ce în ce mai jos” (Fragment dintr-un articol publicat în ziarul Ring)

Pentru continuarea tratamentului, actorul are nevoie de sprijin: ,,Trebuie să încep un nou tratament, pe care trebuie să-l găsesc singur, dar nu am bani. Am intervenit, am vorbit, însă nu s-a rezolvat nimic.”  (Mai multe detalii – în ziarul Ring)

Update: Conform lui Dan Motanu, vicepreședintele Uniunii Cascadorilor Profesioniști din România, cei care vor să facă donații pentru tratamentul actorului o pot face în contul deschis pe numele „Cseh Szabolcs Imre”, pe care îl administrează soția sa, iar acesta este: RO09RNCB0318029310470002″.

Mai multe detalii – aici: https://www.facebook.com/motanu