Puține însingurări sunt mai apăsătoare decât cele de după aplicarea – în chestiunile amoroase – a principiului ”Cui pe cui se scoate”.
Substituția amoroasă își îndeplinește rolul de pansament al orgoliului rănit, până când înlocuitorul ajunge să-l cunoască – în sens biblic – pe ,,regizorul” înlocuirii.
De cele mai multe ori, în momentul cu pricina episodul explorării reciproce are tot atâta încărcătură afectivă cât spălatul zilnic pe mâini, înainte de masă.
Mecanica mişcărilor de du-te-vino; mângâierile de circumstanţă (necesare şi de cele mai multe ori insuficiente – după consumarea momentului); replicile schimbate în focul amorului (dacă ai norocul şi dai peste un ins elocvent) devin întristătoare prin repetitivitate.
În esență, e vorba acelaşi scenariu – ca pe vremea strămoșilor!
Cu episoadele aranjate diferit, în funcţie de imaginația ”actorilor”. Sau în funcție de context.
Tehnic vorbind, nu există mari diferenţe între a face amor cu vidanjorul străzii sau cu bărbatul de care eşti îndrăgostită lulea.
Doar dragostea cu dragoste hrănește iluzia că ceea ce se petrece în brațele unui om drag se încarcă măcar de un dram de sfințenie.
Cu fiecare om pe care îl iubești ca pe-un dumnezeu al tău ar trebui să se inventeze câte un alt fel de a privi; un alt fel de a mângâia; un alt fel de a atinge; un alt fel de a face dragoste cu dragoste…
Fotografie de Odilia Roșianu
