O doamnă cu piciorul drept bandajat până la genunchi se sprijină în cârja pe care o ține sub braț, lipită de corp. Din ,,șoseta” de pansamente, decupată la vârf și vârâtă într-un șlap albastru îi ies niște degete vineții, ce se închircesc din cauza frigului de afară. Femeia își ține piciorul bolnav deasupra pavajului și stă neclintită în piciorul sănătos, timp de trei sferturi de oră, cât se anunță că va întârzia trenul. E în Gara de Nord, printre călătorii care, duminică seara, așteaptă acceleratul de pe ruta Constanța-București-Oradea.
Lângă ea, mă aflu și eu.
Cu câteva clipe înainte de expirarea timpului de așteptare, pe panoul cu ,,Plecări” cele 45 de minute de întârziere devin 70, apoi, în scurt timp – 95; și, în sfârșit, 110.
,,Stimați călători, din cauza furturilor din rețeaua feroviară, trenul InterRegio 1631 de pe ruta Constanța-București-Oradea întârzie 70, 95, 110 minute!” se aude de câteva ori în difuzoarele din Gara de Nord.
Mă îndrept spre biroul de informații, să cer lămuriri. Aflu că între Constanța și București nu mai există un sistem de semnalizare care să ghideze trenurile pe timp de noapte, întrucât nu se știe cine șmanglește de ani buni cabluri și diverse componente ale rețelei. Pentru refacerea infrastructurii e nevoie de investiții, iar acestea nu se mai fac. CFR Călători își cere scuze pentru inconvenient – spune Carmen Tălpeanu, angajata de la biroul de informații din gară. (Doamna ar merita un premiu pentru bunăvoința ireproșabilă afișată față de toți călătorii care au înjurat-o sau au admonestat-o alaltăieri!)
Circul cu acceleratul-fantomă-numărul-1631 de câțiva ani buni. Rareori trenul despre care vorbesc a venit la timp: cred că acest lucru s-a întâmplat doar atunci când răstimpul dintre ,,Sosirile” și ,,Plecările” acestuia a fost modificat în mod oficial, în așa fel încât să includă și întârzierile. Zadarnică trudă, căci între timp întârzierile au devenit și mai mari și au …sărit din intervalul înscris de ceferiștii prevăzători, pe biletele de călătorie.
Din nefericire pentru mine, sunt obligată să apelez la mijloacele de transport ale CFR-ului pentru a mă deplasa între două puncte geografice.
Beneficiez de niște servicii execrabile, livrate de o companie care își sfidează clienții.
În schimbul acestora, plătesc de bună voie și nesilită de nimeni bani grei.
Eu și alții asemenea mie suntem umiliți în mod sistematic și, atâta timp cât tăcem, rămânem niște complici inofensivi ai unei instituții conduse de o șleahtă de ineficienți.
Nu știu cum aș putea să o sancționez altfel – într-un mod mai usturător și mai percutant decât denunțând-o aici – această cârdășie pe care eu însămi o girez, câtă vreme accept să mai circul cu trenurile patriei.
În Gara de Nord, printre zecile de oameni epuizați de atâta așteptarea, îmi vine să urlu: Nu mai circulați cu trenul!
Dar nu o fac. Strâng din dinți și mă întorc resemnată lângă călătoarea cu gamba bandajată, care stă cuminte într-un picior sănătos și cu o cârjă la subsuoară, printre ceilalți voiajori înghesuiți la capătul peroanelor, în fața panourilor cu ,,Sosiri” și ,,Plecări” de trenuri.
Mă pregătesc sufletește pentru o călătorie de unsprezece ore de la București la Oradea, într-o hardughie pe roți ce îmi va desfăta nările ba cu câte-un damf de bere stătută, ba cu izuri de toaletă înfundată.
Un tren care numai printr-o minune dumnezeiască va ajunge la destinație cu doar 110 minute întârziere!
In copilarie imi placea mult sa calatoresc cu trenul iar ocaziile care se iveau erau pt mine reale surse de emotie inca dinainte de a ma urca in tren. pe atunci nu sezizam inconvenientele ci doar avantajele unei excursii ce imi aducea atatea bucurii. Imaginile ce se succedau, cu repeziciune, in fata ochilor ma bucurau nespus iar intreaga calatorie era o sarbatoare realmente.
Cand am crescut am vazut tot mai clar inconvenientele si mi-am dorit sa inlocuiesc trenul cu alte mijloace de locomotie. am reusit si sunt bucuroasa ca azi privesc trenul, in Romania mai ales ca pe ceva perimat si aproape inutil prin tot ce nu-ti ofera, nu prin ce-ti ofera: multa mizerie si nervi la maxim, adeseori.
Și mie îmi plăceau în copilărie călătoriile cu trenul. Și eu mă îngrozesc azi de jegul și de lipsa de siguranță din acest mijloc de transport. Dacă ar fi după mine, aș străbate orice distanță fie cu bicicleta, fie cu avionul. 🙂 Sau m-aș teleporta.
cred ca e foarte frustrant sa intarzii atat din motive ….ciudate cumva,cred ca un bilet costa destul.eu am circulat cu placere de cateva ori pe ruta Timisoara-Cluj cu sageata albastra,eu am fost multumita de servicii,am circulat si iarna in conditii f bune,cred ca ruta e mai scurta si din cauza asta e bine.am fost si la mare din cluj si de atunci am jurat ca nu mai fac!am mers in alta directie la mare cu masina sa evit drumul prin Romania.imi pare rau de ce se intampla dar cred ca CFR este o firma falimentara care nu mai este capabila sa ofere ceva!!!servicii de calitate nu alatceva!cred ca e mai bun un microbus decat umilinta unei intarzieri foarte mari!numai bine
Pe distanțe mici, într-adevăr trenurile circulă fără probleme. Ar fi și culmea să se întâmple altfel, mai ales că prețurile biletelor sunt piperate. Un exemplu: un bilet cu un tren particular care circulă de la Oradea la Cluj e de două ori mai mic decât un bilet la un accelerat al CFR-ului care circulă pe același traseu.
Un bilet dus-întors,la cușetă cu patru persoane, pe ruta Oradea-București e a cincea parte din salariul meu.
Un bilet dus-întors la vagonul de dormit e rata mea lunară la bancă.
Nimeni nu are pretenții absurde de la o instituție falimentară; dar în calitate de client, am dreptul să pretind un minimum de confort și de respect. Chiar dacă asta nu interesează pe nimeni.
Intr-o vreme circulam des pe ruta Timisoara- Bucuresti. Si s-a intamplat, de cateva ori, sa fie intarzieri intre cateva minute si aproape o suta. Acuma, iti dai seama ce inseamna ptr o indragostita o suta de minute intarziere :). De unde rezulta ca perceptia timpului, pe langa evidenta obiectiva, are o puternica incarcatura subiectiva.
In rest, mie imi place sa merg cu trenul. Si-mi plac nespus peroanele – locuri de intalnire sau despartire, locuri de imbratisari, promisiuni de revedere, noduri de unde se bifurca vieti de om si cel putin o mie de variante:)
Duminică seara, singurii oameni fericiți din gară erau îndrăgostiții. Ei știau cum să savureze fiecare din cele 110 minute de întârziere a trenului. Eu mă gândeam că, de aș avea un iubit care ar locui în București și ar vrea să vină cu trenul la Oradea, cu siguranță că s-ar lăsa descurajat de întârzierile acestea monstruoase și nu s-ar mai porni înspre mine în vecii vecilor!
In studentie, adica de vreo 14 ani, era un tren personal Oradea- Jibou si intors. Petreceam vreo sapte ore in acel tren si visam ca, in scurta vreme, va fi cineva suficient de inspirat incat sa introduca un tren accelerat pe aceasta ruta. Durata calatoriei era singurul inconvenient, eventual si faptul ca era un tren de noapte; altfel, calatoria in sine devenea o reala placere: citeam carti intregi, ma bucuram de privelisti in special primavara, ma inveleam cu o paturica rosie si targeam cate un pui de somn cu poseta sub cap si cu mana pe bagaj. Intarzierile erau rare, iarna nu era problema cu incalzirea trenului si nici aglomerat nu era.
In cei patru ani de facultate am urmarit inrautatirea situatiei progresiv: intarzierile au devenit la ordinea zilei, compania din compartimente, tot mai neplacuta, am inghetat de cateva ori, incat acum sunt sensibila la frig si, in cele din urma, trenul a fost eliminat.
Azi, o calatorie cu trenul Oradea- Jibou este ridicola: iti ia o zi, cu legaturi prin Cluj sau Satu-Mare, gari in care pierzi ore intregi…
Din pacate, nici cu alt mijloc nu e mult mai convenabil: autobuz este doar pana la Zalau. Si am visat in zadar si autostrada. In ce epoca traim?
Întotdeauna mi s-a părut absurd să faci un drum de 120 și ceva de km in 7 ore, cu un tren personal. Am circulat rareori cu trenul pe traseul despre care vorbești, iar dacă vreodată drumul mi s-a părut suportabil, acest lucru s-a datorat numai și numai faptului că eram împreună cu prieteni și colegi. Și râdeam fără întrerupere timp de 7 ore. Ce vremuri!
Nu stiu de ce nu se misca lucrurile mai bine in sectorul transportului cu avionul. Cred ca multe lume ar apela la avion daca lucrurile ar fi puse la punct, acoperind distante de cel putin 300 km intre 2 puncte.
Cand CFR-ul o sa fie ingropat definitiv, altcineva va profita de ocazie si-si va oferi serviciile calatorilor. Pacat ca acum nu avem optiuni.
Și eu m-am întrebat același lucru – de ce nu se facilitează transportul aerian în situații precum acelea aduse în discuție de tine. De la Bucuresti la Oradea, un bilet dus-intors costa cat unul de la Viena la Bucuresti si retur. Ceea ce nu-i deloc încurajator pentru potențialii călători…
Buna Seara, tot citesc de mai bine de cateva zile…ce se intampla cu calatorul cfr, in vara acestui an am avut o calatorie intre cta si oradea…18ore..am inebunit, la intoarcere am facut 17ore!
Imi venea ca , si dumneavoastra sa tip in gura mea sa numai mergeti cu trenul!!!!
Mie groaza ca, alt mijloc de transport nu este…
M’am hitat la o calatorie cu avionu intre cele doua orase… Dar pretu pt o calatorie depaseste mai mult d jumatate din salariu! E absurd!
Numai spun ca, nici macar despagubire nu primim!
Cred că, între timp, lucrurile s-au înrăutăţit. E descurajator şi revoltător!