Istoria tristă a unei perechi de pantofi

Era studentă în anul întâi la o facultate cu demoazele poliglote și bovarice. În seara îndeung închipuitei prime întâlniri din studenție, se afla într-o inevitabilă vizită amoroasă la cel care avea să îi ramână – timp de șapte ani – prieten-martir, sacrificat, în cele din urmă, pe altarul ambițiilor profesionale și al tribulațiilor sale idealist-păguboase. („Victima” dixit!)

Ea avea puțin peste douăzeci de ani. Iar el, dacă ar fi avut bunăvoința să se nască puțin mai devreme, ar fi putut să-i fie și tată, nu doar un viitor iubit cu obositoare veleități paterne, dictate de maturitate.

Firește, nu pentru că își dorea să se lase potopită de sentimente părintești  i-a călcat pragul. Cred că era îndrăgostită. În plus, își imagina că niciodată nu are să mai găsească un bărbat și matur, și disponibil, care să îi stea veșnic la picioarele-i încălțate cu cei mai buni pantofi pe care îi avea pe-atunci.

Erau un fel de balerini din piele altădată albă, cu botul rotunjit. Cu talpa ca o șenilă subțiată și cu barete  ce îi îmbrățișau, prietenoase, laba piciorului. Cam așa, își spunea Ea, trebuie să fi arătat papucii care o întorseseră pe Dorothy – din peregrinările prin lume – acasă. Erau cusuți în talpă, dar tocmai pentru că îi bănuia în stare să o ducă acolo unde visa să îi fie locul, se încăpățâna să îi poarte: demodați, îmbâcsiți, juliți, tociți de umbletele sale de fostă liceană neliniștită, devenită o studentă și mai neliniștită (dar cu alte feluri de neliniști!).

I-a abandonat la intrare, lăsându-i cu vârfurile rotunde îndreptate unul spre celalalt, cu baretele lăbărțate, una în stânga, cealaltă în dreapta. Foarte repede, gazda i-a luat în primire încălțamintea de Dorothy (sau de Cenușăreasă?!). A examinat – cu un amuzament indiscret: mai întâi tălpile cusute; apoi fețele prăfuite; iar la sfârșit – interiorul cald-mirositor, al pantofilor.

După care a găsit de cuviință să îi exileze pe balcon.

Neajutorații ei pantofi – îi căina neajutorata de Ea – cei mai buni pe care îi avea atunci!

Regreta amarnic că i-a expus, indecent, unor priviri neînțelegătoare. Era solidară cu umilința lor tăcută. Dar nu a avut puterea să se indigneze și să plece. O ținea pe loc un început de dragoste. Așa că a rămas, o vreme, lângă omul care îi disprețuise taman de la prima întâlnire amoroasă, pantofii cusuți în talpă.

Când s-au despărțit, i i-a lăsat, ca amintire, lui. Relicve ale unei tinereți trecute. Stafia celor șapte ani ce pentru el, bărbatul matur, s-au scurs altfel decât pentru fata care începea sa fie femeie și care i-a călcat pragul, încălțată cu cei mai buni pantofi ai ei.

Nimeni nu știe de ce din ziua aceea, ori de câte ori își cumpără o pereche de pantofi, înainte de a-i purta întâia oară Ea îi coase singură, pe-ascuns, în talpă.