fbpx
„Nu-i așa că iubirea înfrânge răul? (Ana, 7 ani)“

Dacă n-aș mai vedea, n-aș mai fi nimic.

de

Am făcut fotografia ce însoțește acest text cu gandul la Dorinel. Pentru mine a fost un chinuitor exercițiu de voință să stau cu ochii închiși câteva zeci de minute, cât a durat ședința foto. În tot acest timp mi-a fost imposibil să îmi imaginez cum ar fi să nu îmi mai văd fratele; să nu-i mai pot privi în ochi pe cei din jurul meu; să nu mai pot scrie.

Dorinel a fost un copil dorit. Când s-a născut, la 28 de săptămâni, avea 1200 de grame. A rămas în spital timp de 3 luni, din care o lună și jumătate a fost intubat. Mama l-a strâns în brațe pentru prima oară abia după două luni de la venirea lui pe lume. La scurt timp după naștere, s-a îmbolnăvit de retinopatia prematurității, boală care i-a compromis vederea.

Povestea lui Dorinel o găsiți aici.

Acum, Dorinel Ţilică are 5 ani. Copilul are nevoie de ajutorul nostru urgent, pentru a vedea. Soluția este o operație în SUA. Intervenția costa 35.000 euro. Până acum s-a strâns aproape o treime din sumă.

Am decis să spun mai departe povestea lui Dorinel cu gândul la prietenul meu orb M.

Ne cunoaștem de 25 de ani. La fel ca Dorinel, M. s-a născut prematur și s-a îmbolnăvit de aceeași boală. A orbit progresiv, după ce, în primii ani de viață a apucat să adune în amintirile lui chipul mamei și chipul tatălui; chipul fratelui său; al fiecărui copil cu care se juca în fața blocului. M. este mai mare decât mine, știe să facă orice, stă cu părinții (toți îmi sunt o a doua familie) și este unchiul Larei și al lui Dan.

Prietenul meu orb nu a avut parte, la fel ca Dorinel, de vremuri în care medicina repară aproape orice. Spre deosebire de M., Dorinel poate să se vindece.

150. 500 de donații în valoare de 1 leu înseamnă șansa lui Dorinel la o viață normală și împlinită. Oricine poate dona 1 leu pentru Dorinel. Oricine îl poate ajuta să vadă.

Donațiile pot fi facute online sau direct în cont folosind datele:

Titular cont Tilica Mariana (mama copilului); RO68RNCB0579040596800001 (cont Lei); RO41RNCB0579040596800002 (cont in EURO, Cod SWIFT:RNCB ROBU), Banca Comerciala Romana, Sucursala Stefan Luchian Botoșani.

Dorinel își dorește să ne vadă!

O campanie organizată de Asociația ”Salvează o inimă” și derulată de Asociația DeVision, în parteneriat cu Foto Union și Arta nu mușcă.

Le mulțumesc din suflet pentru sprijn profesioniștilor de la Digital Studio Crișul Center din Oradea.

 

 

 

Categorii:
Opinii

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title