fbpx
„Nu-i așa că iubirea înfrânge răul? (Ana, 7 ani)“

Leapşa. De primăvară

de

Ce vers, ce versuri vă vin spontan în minte când vedeţi în preajmă şi, poate, în suflet (inimă?) că a venit, vorba poetului, ,,o nouă primăvară pe vechile dureri?”

Împărtăşiţi-le.

Deconspiraţi-l şi pe autor. 

În urmă cu un an, primeam această inspirată provocare ludică de la poetul Ioan Moldovan, directorul revistei ,,Familia” din Oradea. Da, aceeaşi revistă înfiinţată de Iosif Vulcan în urmă cu aproape 150 de ani, publicaţie în care a debutat Mihai Eminescu şi care mi-a găzduit primele încercări literare. Invitaţia era adresată colaboratorilor, iar versurile urmau să alcătuiască o Pseudo-anchetă a Familiei

Am răspuns pe loc. Iacătă opţiunile mele lirice:

,,Pomii simt dureri de muguri” (din Focuri de primăvară, de Lucian Blaga)

De Nichita Stănescu: ,,O să te plouă pe aripi, spuneai,/ plouă cu globuri pe glob şi prin vreme./ Nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei,/ mie-mi plouă zborul, cu pene.// Şi mă-nălţam. Şi nu mai stiam unde-mi/ lăsasem în lume odaia./ Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi, răspunde-mi,/ cine-s mai frumoşi: oamenii?… ploaia? (din Ploaie în luna lui marte) şi ,,În cearcăne verzui te ocolesc departe/ vibraţiile ierbii, arcuite tandru,/ şi le iveşti, şi le azvârli în jururi, sparte/ cu râsul tău de băieţandru.// S-ar fi întins sub tine inelată/ bolta de ierbi sunându-şi glasurile-n prund/ dar tu nu ştii de ea – şi treci întâiaşi dată/ prin stelele ciudate, căscăund.” (Câmpie, primăvara)

În sfârşit, ultima strofă din Note de primăvară: ,,Verde crud, verde crud/ Mugur alb şi roz şi pur/ Te mai văd, te mai aud/ Vis de-albastru şi azur” (George Bacovia).

Mi-a plăcut foarte mult ideea jucăuşă a lui Ioan Moldovan, aşa că azi o dau mai departe.

Vă îndemn, vă rog să împărtăşiţi cu mine nu doar versuri inspirate  de-acest proaspăt început de anotimp, ci şi muzici, sau amintiri, sau frici, sau dorinţe pe care le iscă în voi primăvara.

 

 

Felicitări primăvăratice de FestART. Le găsiţi aici  şi aici

 

Tag-uri:
·
Categorii:
Altceva

Comentarii

  • Frumoasa provocarea ta, Ioana draga. Recunosc ca dupa o iarna nespus de blanda la noi tot ma bucura aceasta data din calendar si ma face sa sper ca va fi frumos totul, adica cu soare bun si ploi blande, dar si cu dorinte care, sper nespus, se vor implini, dupa lungi asteptari, chiar si din trecute primaveri.
    Pana una alta, insa, am deschis ferestrele casei si ale sufletului si am lasart cantecul sa spuna tot ce eu simt in aceasta zi de 1 martie.
    O primavara minunata, Ioana, incununata de multe bucurii!
    http://www.youtube.com/watch?v=8sYQxgQ7BCQ

    Luminita 1 martie 2014 8:35 Răspunde
    • Mulţumesc pentru că ai intrat în joc, mulţumesc pentru melodia plină de candoare, mulţumesc pentru urare, Luminiţa!

      Îmi place foarte mult primăvara, dar de această dată nu ştiu de ce o întâmpin cu un fel de nelinişte.

      Ioana Revnic 1 martie 2014 9:09 Răspunde
      • Si eu la fel, Ioana, incerc insa sa-mi infrang sentimentul…

        Luminita 1 martie 2014 18:34 Răspunde
  • Topîrceanu intotdeauna! :)Il ador! Primavara frumoasa!

    http://www.youtube.com/watch?v=FmJPb2I1T1M

    „Soare crud in liliac,
    Zbor subtire de gandac,
    Glasuri mici
    De randunici,
    Viorele si urzici.”

    Lara 1 martie 2014 9:39 Răspunde
    • Păi da, că e ghiduş – ca tine.

      Iar interpetate de Tudor Gheorghe, Rapsodiile te înveselesc instantaneu.

      Ioana Revnic 1 martie 2014 9:42 Răspunde
  • Pe sub castanii infloriti
    Pasii tineri au trecut
    Cu sfiala si smeriti
    Visuri multe au risipit ….
    Primavara ma trezeste din amorteala ,ma zapaceste(doar o zi),ma ridica ….Sa ai o primavara vesela si linistita!

    Muza 1 martie 2014 9:59 Răspunde
  • Mata Hari 1 martie 2014 13:45 Răspunde
    • O melodie delicată, am ascultat-o de mai multe ori. Mulţam fain!

      Ioana Revnic 1 martie 2014 14:47 Răspunde
  • Am voie sa intru in joc daca spontan, fix acum, nu-mi trece prin minte vreun vers/ vreo minune anume ? Daca nu, nu-i bai, ma joc cu voi, pe margine asa 🙂
    Iar simt cum troznesc mugurii in mine, iar renasc, iar imi vine sa topai, iar sunt mai aeriana cum nu sunt in vreun alt anotimp, iar zambesc sagalnic cumva, iar sunt pusa pe sotii, iar e primvara, iar o sa… 🙂

    lotusull 1 martie 2014 14:43 Răspunde
    • Aici, joaca e binevenită! Îţi doresc SĂ!

      Şi eu aş vrea acelaşi lucru. Să. Dar nu-mi prea vine să.

      Ioana Revnic 1 martie 2014 14:49 Răspunde
  • La multi ani draga Ioana, sa ai o primavara splendida!

    Victoria West 1 martie 2014 15:22 Răspunde
    • Şi tu, Victoria!

      Mărţişorul pentru tine îl pun pe blogul tău.

      Ioana Revnic 1 martie 2014 15:23 Răspunde
  • „Am legat copacii la ochi
    Cu-o basma verde
    Şi le-am spus să mă găsească…”

    🙂

    Marilena Guduleasa 1 martie 2014 17:51 Răspunde
    • Tu – Marin Sorescu. Eu – cel mai mult şi mai mult, Lucian Blaga.

      Explicabil, având în vedere originile noastre. Aşa ni-e şi firea.

      Ioana Revnic 1 martie 2014 18:04 Răspunde
    • Da, da, da!

      Ioana Revnic 1 martie 2014 18:05 Răspunde
  • Pe-aici o zana mica
    Coboara dintre stele
    Si-n fiecare noapte culege viorele….
    Dar nimanui pe lume nu-i e dat s-o vada
    Cum vine pe cararile din mlada,
    Facand in taina indelung popas
    Din loc in loc,
    Pe unde-a mai ramas zapada…

    G. Toparceanu-dragul de el….si de tine Ioana, cu asemenea gand frumos de a ne provoca la re-amintiri! Fara nor sa-ti fie primavara si tie si cititoarelor.

    Anca 3 martie 2014 7:58 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title