„Nu-i așa că iubirea înfrânge răul? (Ana, 7 ani)“

Spune-mi cum ai iubit prima oară…

de

…ca să-ți spun cum iubești!

*

Mi-am întrebat colega de bancă din liceu pe care am avut-o alături cinci ani, din prima până în ultima zi de școală și-apoi – în momentele cele mai importante ale vieților noastre – alți cincisprezece: Alina, cum eram eu în clipa în care m-am îndrăgostit prima oară? (Povestea s-a petrecut când eram la liceu. Alina ar fi trebuit să își amintească.)

Mi-a răspuns că nu mai ține minte; și-apoi, de când lumea mă știa îndrăgostită (de băiatul cu pricina!!! – adaug; deși în adolescență mă amorezam, la fiecare milisecundă, de te miri cine)… Doar îl cunoșteai de atâta vreme pe…, și-a amintit prietena mea.

Într-adevăr, Alina nu a fost martoră la momentul îndrăgostirii mele. Căci prima mea iubire – adevărata iubire dintâi – a început într-o vacanță de vară. Eu și Alina locuiam în orașe diferite și, pe atunci, nu aveam nici telefoane mobile, nici internet, ca să îi împărtășesc instantaneu trăirile iscate în mine de un asemenea eveniment al adolescenței.

Nici măcar eu nu îmi mai amintesc cum eram în clipa în care m-am îndrăgostit prima oară. Și nu-mi explic pe de-a-ntregul nici azi cum de s-a întâmplat ca taman eu, o puștioaică de liceu, să-i cad cu tronc unui băiat care tocmai intrase la facultate. Îl cunoșteam, într-adevăr, de când lumea – căci crescuserăm împreună, într-o formație folclorică în care el cânta la vioară, iar eu dansam – de pe la zece ani :). Nici forfota sufletească premergătoare îndrăgostirii nu mi-o mai amintesc. Strângerea de inimă pe care am avut-o, când, în vara primei mele iubiri, l-am zărit pe el plimbându-se prin orașul nostru cu o altă fată – DA! o țin minte și acum. Furia la gândul că el, băiatul acela care în turneele cu formația noastră îmi căra bagajele, el care îmi vorbea mereu cu o tandrețe afectată, el care întotdeauna când ne vedeam mă răsfăța cu pufuleți proaspeți, tocmai el și-a găsit un alt obiect al admirației sale necondiționate, DA! o retrăiesc și acum! Și trebuie ca eu să-l fi zăpăcit cu ceva nemaifăcut – între noi – ca să-i grăbesc îndrăgostirea. Nu mai știu! Am uitat!

Dar tresărirea uimită pe care mi-a adus-o întâia atingere a palmelor noastre de proaspăt îndrăgostiți nu am uitat-o. Zâmbetul victorios pe care l-am arborat când eu, nu cealaltă, m-am plimbat cu el ținându-ne de mână prima oară, prin orașul nostru în care toată lumea cunoștea pe toată lumea – nu l-am uitat. Nici primul nostru dans – pe stradă, noaptea, pe muzici cântate în gând. Nici așteptările – cu zile, ore, minute numărate înainte de a ne revedea. Nici cum, reîntâlnindu-ne, întâi și-ntâi îi îmbrățișam brațul stâng, ca să-i sărut umărul. Nici atingerile cu genele – pe obraji, pe frunte, pe ochii închiși. Nici nesațul meu de mângâieri. Nici pofta mea nestăvilită de tachinări interminabile. Nici dorința de a înfăptui, alături de el, ceva nemaivăzut și nemaiîntâlnit. Nici fricile mele – de abandon, de înrobire perpetuă, de ajustare după vrerile celuilalt nu le-am uitat. Nici nepăsarea cu care am plecat după câțiva ani de primă dragoste – pe neașteptate; dintr-un moft; și cu dezinvoltură jucată.

*

Sunt mulți ani de când m-am îndrăgostit prima oară, vara, într-o vacanță.

Pe copila care nu știa să-ngrijească germenii feminității sădiți în ea de întâia  iubire aproape că am uitat-o.

Dar felul în care am iubit atunci a înscris în ADN-ul tuturor iubirilor mele viitoare:

Lăcomia cu care îmi amintesc oricând, mai bine ca orice, nu împreunarea trupurilor, ci fiecare împreunare a mâinilor mele cu mâinile celor pe care i-am iubit.

Frenezia așteptărilor de îndrăgostită.

Felul în care ating, mângâi, îmbrățișez.

Pofta mea de celălalt.

Complicitatea tachinărilor.

Ideea fixă că o iubire mare trebuie să lase, în lume, o mărturie.

Toate spaimele.

Aparenta naturalețe cu care plec dintr-o iubire, dacă mai am curajul să plec – din același capriciu: ca nu cumva să (re)devin o roabă, (re)croită după chipul și asemnarea celuilalt.

 

Categorii:
Despre mine

Comentarii

  • In mine s-au produs niste asezari/ reasezari – incat azi imi este imposibil sa iubesc asa cum am iubit ieri, alaltaieri.
    Dar da, mi-a ramas undeva acolo, pitita bine, candoarea. Si dorinta de joaca, de mici nebunii, de tachinari dragostoase, de infruntari blande si cedari asisderea, dorinta de a deslusi cu ochii inchisi si doar ascultand respiratia celuilalt care-i este starea de spirit, nevoia de cuibarire, bucuria revederii. Si inca multe altele – ha, ce dragut a fost demersul asta introspectiv 🙂

    lotusull 16 iulie 2012 18:55 Răspunde
  • Ceva, ceva din (al)chimia primei iubiri ramane mereu in noi, cu toate prefacerile sufletesti de care avem parte. De asta se si spune, cred, ca prima dragoste nu se uita niciodata. Draga Lotusull(e),ai pastrat cel mai pretios dar pe care-l poate oferi cuiva intaia dragoste – inocenta. Poate (sper!) si increderea in iubire…

    Ioana Revnic 17 iulie 2012 7:39 Răspunde
  • Buna!

    Eu fac parte din categoria celor care nu vor sa-si aminteasca de prima iubire.Cand spun prima iubire,ma refer de fapt la primul barbat din viata mea.Numai iubire nu a fost ceea ce am trait langa acel om.
    Vreau si imi place sa cred ca prima mea iubire este barbatul langa care traiesc cele mai frumoase clipe,cele mai intense si profunde sentimente.Barbatul care imi sta alaturi de aproape 1 an de zile,cel alaturi de care ma trezesc in fiecare dimineata.
    Alaturi de el am redescoperit inocenta si puritatea ce mi-au fost furate…

    PS:ai scris foarte frumos!Abia astept sa citesc si alte articole.

    Toate cele bune!

    Iulia 17 iulie 2012 11:24 Răspunde
    • Această ADEVĂRATĂ (primă) iubire de acum, dragă Iulia, să îți aducă liniștea și seninătatea care ți-au fost furate.
      Să-ți fie bine!
      Mulțumesc pentru vizită.

      Ioana Revnic 18 iulie 2012 9:35 Răspunde
  • iti multumesc frumos!
    Asta imi doresc…ca aceasta frumoasa iubire,sa fie chiar ultima.Sa am senzatia ca nimeni nu a mai iubit la fel inaintea noastra si nici nu va mai iubi la fel,dupa noi…:)

    PS:Te voi vizita si de acum inainte,cu tot dragul!

    Iulia 18 iulie 2012 13:07 Răspunde
  • Prima iubire… chiar astazi isi aniverseaza ziua de nastere. Mi-ar place sa pot sa-i spun LA MULTI ANI! cu tot dragul, dar nu mai stiu nimic de el de ani buni. Imi amintesc de prima privire, prima apropiere, prima atingere delicata a mainilor, mangaierea inocenta a obrajilor, …primul sarut… si toate cele ce au urmat.
    Mi-e drag sa-mi amintesc de timpul petrecut impreuna cu EL la 18 ani 🙂 si ii transmit telepatic urarile mele de bine.

    Am cazut in butoi!

    Stefana 18 iulie 2012 16:42 Răspunde
    • Sa speram ca norocosul de atunci iubeste Marea Dragoste si citeste ceea ce se scrie pe aici! 🙂

      Si te rog sa iesi din butoiul cu melancolie! Sunt tz motive pe lume pentru care merita sa zambesti!

      Ioana Revnic 18 iulie 2012 17:03 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title