fbpx
„Nu-i așa că iubirea înfrânge răul? (Ana, 7 ani)“

Tamás, băiatul orb premiant la limba română

de

Două eleve au rămas în coada şirului. Îl pândesc pe băiatul care păşeşte prudent, în urma profesoarei lui. Femeia îl duce de mână şi îi descrie tot ce descoperă în jur. Fetele îl cercetează pe furiş.
– Copilul ăsta o fi orb? întreabă în şoaptă una dintre ele.
– Parcă nu vede, se dă cu părerea cealaltă.
– Nu văd, dar aud. Aud foarte bine! le răspunde el râzând şi îşi întoarce capul în direcţia de unde vin vocile. Eu sunt Tamás . Pe voi cum vă cheamă?

*

Şi eu am avut privilegiul să-l cunosc pe Tamás!

Kovács Tamás e orb şi a participat anul acesta la Faza Naţională a Olimpiadei de Limba română, desfăşurată săptămâna trecută, la Călimăneşti. Băiatul este elev în clasa a VI-a, la Şcoala Gimnazială ,,Móra Ferenc” din Odorheiu Secuiesc. E prima oară când ajunge la faza naţională a unui asemenea concurs; e-ntâia dată când pleacă atât de departe de casă şi întâlneşte vorbitori nativi de limba română. (Înainte de a sosi la Călimăneşti, lui Tamás  îi era teamă că nu se va înţelege cu ceilalţi copii. Temerea lui s-a dovedit nefondată.)

Tamás a făcut două clase primare în Ungaria, la o şcoală specială pentru copii cu dizabilităţi. S-a întors în România când era în clasa a III-a. La acea vreme, nu ştia nici măcar un singur cuvânt neaoş.  În şase luni, a învăţat într-atât, încât i-a întrecut la limba română pe toţi colegii. Tamás îşi aminteşte că de atunci a devenit pasionat (,,obsedat” – mă corectează el) de această materie.

Dar cititul şi scrisul în româneşte nu sunt singurele lui preocupări.

Tamás cântă la pian, ba chiar participă la concursuri şi câştigă premii.

Cum interpretează el o partitură pe care nu poate să o vadă?!

Simplu! Profesoara de pian îi înregistrează ,,pe mâini” bucăţile muzicale. Tamás le memorează pe fiecare, după auz. Apoi le combină. Mai nou, băiatul a devenit un împătimit al muzicii populare: o cântă la fluier. În plus, învaţă şi dansuri populare. Când se relaxează, se plimbă cu bicicleta: neînsoţit – în locuri sigure; alături de tatăl său – în locuri necunoscute. Dar în cea mai mare parte a timpului citeşte (acum – romanul La Medeleni; îi place de Olguţa, că se comportă ca un băiat); sau scrie compuneri în limba română.

Copilul ştie foarte bine ce va face când va creşte: va învăţa limbi străine, ca să devină traducător.

Tamás locuieşte în Odorheiu Secuiesc şi e singur la părinţi. Tatăl lui e tâmplar, iar mama îl îngrijeşte: îl însoţeşte zilnic la şcoală; stă la ore, ia notiţe. Doar Doamna de Română, Gabriella Domby, o concediază, fără drept de apel.

Profesoara – o femeie cu un aer walkirie jucăuşă –  are 46 de ani. În învăţământ lucrează de cinci ani, iar până să ajungă la catedră a fost muncitoare în tipografie, secretară, contabilă, asistent manager la o fabrică de biciclete, project manager la o firmă care producea saune şi case de lemn, traducător de texte tehnice (ştie bine de tot vreo cinci limbi şi încă învaţă altele, inclusiv japoneza). A absolvit Mecanica Agricolă în 1991 şi Filologia în 2009. Lui Tamás îi predă limba română din 2012.

Spune că s-a apucat de profesorat pentru a dădăci pe cineva, după ce copiii ei (o fată de 22 de ani şi un băiat de 19 – Eszter şi Endre Porche) au plecat de acasă la facultate.

Venirea lui Tamás la Olimpiadă se datorează într-o măsură covârşitoare profesoarei lui. Pe lângă faptul că l-a pregătit şi l-a încurajat, Gabriella Domby l-a ajutat să capete un aparat cu care Tamás  scrie, citeşte, învaţă.

Cum învaţă, cum citeşte, cum scrie la Olimpiadă un băiat care nu vede?!

Simplu! Are o maşinărie cu afişaj Braille la care îşi redactează textele. Aceasta e dotată cu un soft ce transformă în litere semnele alfabetului pentru orbi şi traduce în Braille orice document pdf sau word. Tamás  nu are un manual de limba română (până acum, nimeni nu i-a pus la dispoziţie vreunul). Gabriella Domby face zilnic schiţa fiecărei lecţii, apoi o dă aparatului să o convertească în Braille: aşa învaţă Tamás .

Aparatul – mai uşor de folosit decât un telefon mobil – a costat 4600 de euro şi a fost cumpărat cu sprijinul unor oameni inimoşi: profesorii băiatului; credincioşii din Parohia Unitariană din Odorheiu Secuiesc; membrii Fundaţiei Sikerkulcs şi ai Fundaţiei Közösségért.

La acest aparat Tamás îşi notează jurnalul, compunerile, poeziile.

La acest aparat Tamás şi-a scris lucrarea de la Olimpiadă, lucrare pentru care a obţinut un Premiu Special. La unul din subiecte, a avut de inventat o compunere cu titlul Povestea incredibilă a transformării mele. 

Iată textul lui:

Într-o zi a trebuit să merg la teatru. E important că am fost într-un oraş necunoscut de mine. Doar mergeam şi mergeam pe strada lungă şi odată am observat că m-am rătăcit; şi am ajuns într-o pădure plină cu copaci; şi abia am putut să trec printre crengile lor împodobite cu frunze şi cu flori care şi-au arătat glasurile lor sfinte şi frumoase. Am simţit aroma dulce a florilor şi a pădurii şi am ascultat simfonii frumoase şi nedescrise ale locuitorilor copacilor.
Treceam şi treceam pe drum mai departe. Când am ajuns la mijlocul pădurii, am auzit că cineva mă strigă: 
˗ Simt mirosul tău. E adevărat că tu eşti Tamas?
˗ Da! i-am răspuns, dar tu cine eşti?
˗ Eu sunt un copac.
˗ Ce vrei de la mine? l-am întrebat pe copacul deştept, care a putut să vorbească.
˗ Eu sunt copacul cel vrăjit şi te-aş întreba dacă ai o dorinţă pe care vrei să ţi-o împlinesc. Eu te pot transforma într-o altă fiinţă. Adică eşti acum om şi poţi să fii de exemplu un animal, sau o plantă, sau un obiect. Dar nu uita că nu pot să-ţi dau trăsătura mea specială care este că pot să transform fiinţele. Dar trebuie să-mi spui aspectul tău fizic, deoarece nu se va împlini vraja. 
-Bine! Deci eu sunt înalt ca uriaşii din basme, am păr brunet şi am ochii albaştri.
– Bine, atunci ce vrei să fii?

˗ Vreau să fiu o plantă, adică o floare cu aromă dulce. 
˗ Bine, atunci când vor fi trecut trei ore pe aripile vântului, ca nişte păsări, tu vei fi floare, aşa cum ţi-ai dorit. 
După ce mi-am luat rămas-bun de la copacul cel vrăjit, m-am aşezat pe pământul bătrân şi cald al pădurii şi nu m-am mai gândit  nici la teatru, nici la distracţie; doar m-am gândit că deja sunt o floare.

*

Felicitări pentru premiu, Tamás! Felicitări, Doamnă Gabriella Domby!

E un privilegiu să vă cunosc! E o lecţie de curaj, de credinţă – întâlnirea cu voi

*

Pentru cititorii blogului meu, un (alt) dar plin de candoare de la Tamas:

 

Ploaia de lumină şi o prietenă dăruită de Dumnezeu

Într-o dimineaţă de vară a fost o adevărată ploaie de lumină. Stelele şi-au luat rămas bun întâi de la lumina lor, apoi de la cer şi-au mers la culcare să se odihnească până seara.
Eu, dragonul Sum-son, m-am aşezat lângă un stejar şi m-am uitat la razele soarelui, bucuroase şi harnice, care ne dau cu o inimă bună lumina şi cu mâinile lor calde iau mărgelele de rouă de pe frunzele ca o umbrelă a copacilor.
În fiecare clipă cădea şi cădea lumina de aur a soarelui.
Deodată, am văzut că aleargă spre mine un animal vesel. Era mic şi avea coarne; ochi căprui şi o faţă zâmbitoare. Părerea mea este că era o căprioară. Părea o fiinţă prietenoasă şi se bucura de frumuseţea dimineţii de vară.
Când m-a zărit, căprioara a devenit înspăimântată şi s-a întors să meargă la locul de unde a venit. Am întrebat-o:
– De ce eşti înspăimântată şi de ce eşti aşa de încremenită asemenea unei broaşte când vede o barză? Oare îţi e frică de mine?
Ea mi-a spus:
– Mi-e frică pentru că eşti un dragon primejdios!
– Dar nu te voi mânca, nu voi face nimic cu tine. Hai să ne împrietenim!
– E sigur că nu mă vei mânca? m-a întrebat fricoasa.
– Nu, tu eşti prietena mea. Nu trebuie să-ţi fie frică de dragoni, mai ales de mine.
Atunci mi-a povestit o aventură cu dragoni, neuitată de ea. Odată s-a jucat în această pădure, cu prietenele ei. Ele i-au spus că este deja seara târziu şi că vor merge acasă. Ea, prietena mea, le-a zis că vrea să mai rămână. Căprioarele au lăsat-o acolo şi au plecat. Peste două minute a apărut un dragon, care arăta exact ca mine. Abia a putut să scape din ghearele lui. De atunci, îi e teamă de dragoni.
După ce a spus povestea, am asigurat-o:
– Noi vom fi mereu împreună şi te voi ocroti de dragoni.
– Dar aceştia nu sunt prietenii tăi? Să nu te cerţi cu prietenii tăi din cauza mea! îmi zice micuţa.
– Să-ţi spun adevărul: nici eu nu îi iubesc pe ei şi nici ei nu mă iubesc. Între noi este o prăpastie adâncă. Eu sunt blând, iar ei – neprietenoşi şi primejdioşi.
Aşadar, Dumnezeu mi-a dăruit o zi dragă şi minunată, pentru că natura a fost frumoasă. Iar lucrul care mi-a plăcut cel mai mult este că am primit în dar o prietenă bună. Mereu vom fi împreună, aşa cum i-am promis, şi vom fi fericiţi.

 

Cu profesoara lui, Gabriella Domby, care îl ţine de mână 

Doamna Mina Maria Rusu, Inspector General în Ministerul Educaţiei Naţionale, alături de Tamas la decernarea Premiului Special. Dumneaei a citit -cu emoţie- la festivitatea de premiere, compunerea lui Tamas.

 

Faza Naţională a Olimpiadei de Limbă, Comunicare şi Literatura română s-a desfăşurat la Călimăneşti, în perioada 8-12 aprilie. Îi mulţumesc doamnei Mina Maria Rusu, Inspector General MEN pentru că mi-a dat posibilitatea să îi cunosc pe Tamas şi pe profesoara lui. Felicitări pentru coordonarea Fazei Naţionale a Olimpiadei! Felicitări şi mulţumiri doamnei Isabella Ioniţă, Inspector şcolar de specialitate la ISJ Vâlcea. Mulţumiri tuturor organizatorilor. Felicitări câştigătorilor. 

 

Fotografii de prof. Antonela Predescu

 

 

 

Categorii:
Guest Star

Comentarii

  • Felicitari ca promovezi asemenea oameni deosebiti!
    Sarbatori fericite!

    Roberta Rosca 18 aprilie 2014 11:52 Răspunde
    • Mulţumesc pentru urare! Un Paşte fericit!

      P.S. Mă bucur că întâlnesc astfel de oameni şi că pot să scriu despre ei.

      Ioana Revnic 18 aprilie 2014 15:29 Răspunde

Dă-i un răspuns lui Ioana Revnic Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title