Asculţi, din întâmplare, conversaţia telefonică a femeii lângă care ai nimerit, în tramvai…
– …Strănut de douăzeci de ori pe minut, am febră, sinuzită – auzi clar în difuzorul smartphone-ului pe care femeia din dreapta ta nu îl ţine la ureche, ci în palmă, în dreptul buzelor.
– Wow, wellcome to the club! chiuie călătoarea. De ieri, şi eu sunt fix la fel: de la aerul condiţionat! Dar încerc să văd jumatatea plină a paharului! Beau suc de portocale, ceai de ghimbir… Mănânc fructe, legume… Şi? Cum ziceai că ţi-au ieşit analizele?
– Prost!…vine răspunsul din receptor. Doctoriţa părea neliniştită, când mi-a văzut rezultatele şi…
– Ei, lasă, dragă, aşa-s toţi doctorii! Toţi!!! Să vezi ce am păţit eu. Alaltăieri mi s-a făcut rău, am vomat de dimineaţa până seara, am avut diaree şi, până la urmă, m-am dus la internist, să-mi facă un ecograf. Nu ştiu ce i s-a părut ăluia că vede la mine-n burtă, dar s-a speriat aşa de tare, că a trebuit să-l liniştesc, EU pe el – îţi imaginezi?! Vai de steaua lui! Să ai grijă de tine, da? Gândeşte pozitiv! Psihicul contează!!! Hai, te las, închid, că trebuie să cobor, vorbim mai târziu, da?! Te sun eu… Pa, pa, pa !
***
Duminică. La o petrecere. Printre străini. La masa ta – două tinere doamne. Împreună cu ele, un domn – să fi avut vreo cincizeci de ani. Cei trei se cunosc. Sunt colegi de serviciu. Asculţi, în tăcere, discuţia lor.
– Nu am chef de nimic. Nu mai am poftă să ies din casă. Mi-e greu şi să mă îmbrac, ca să vin la serviciu – vă explică domnul. Respir greu, mă dor toate, simt în piept o apăsare de care nu mai pot să scap…
– Ei, spune una dintre amicele lui, de câteva luni te-ai mutat în casă nouă… Zice-se că mutatul e tot atât de traumatizant ca un divorţ sau un deces…
– Nu e asta, scânceşte bărbatul…
– Ba da! îi taie vorba cealaltă. Şi-apoi, nici n-ai motive să fii trist. Ai o vilă pe cinste. Ai curte, ai grădină, ai livadă… Când ne chemi şi pe noi să facem plajă printre meri şi peri?!
– Şi-apoi, reia prima, TREBUIE să-ţi revii. TREBUIE să fii puternic! Gândeşte pozitiv! Psihicul contează!
***
Ieri. Lansarea unei cărţi de poezii. Vorbitorul care urmează îşi compune o morgă solemnă, se ridică în picioare, înşfacă microfonul, declamă. Îl asculţi…
– Mă bucur că mă aflu aici, la această lansare. Ce-aş putea să vă spun? Am să vorbesc despre omul şi prietenul meu – Poetul.
În primul rând, autorul acestei cărţi e un tip care gândeşte pozitiv! Asta e o mare calitate a lui! Mai ales că – ştiţi toţi – psihicul contează!
În al doilea rând, ne leagă multe. În 196…, am debutat împreună, într-un volum colectiv. După care, am debutat editorial. Amândoi, în acelaşi an: eu – la mult visata editură ….; el la … cealaltă editură, la fel de mare. Deunăzi, la lansarea lui de la Bucureşti, mi-am lansat şi eu un volum. Am vândut cărţi. Am avut un public numeros şi am fost invitat la televiziunea cutare, la o emisiune… În concluzie, îl felicit pe omul şi prietenul meu, Poetul, pentru că a mai scos o carte, pentru că m-a invitat să vorbesc despre ea şi a făcut să fim, ca de atâtea ori, împreună într-un moment frumos. La cât mai multe!
Vivat, crescat, floreat!
Victorie!
***
Asculţi poveşti. Despre victorii iluzorii – ale altora. Despre bolile altora. Despre neliniştile altora. Despre neputinţele altora. Despre nehotărârile altora. Despre singurătăţile altora. Despre neiubirile altora. Despre tristeţile altora. Despre eşecurile altora. Despre spaimele altora. Despre nimicniciile altora.
Mintea ta e-o groapă de gunoi pe care o umpli cu nesaţ. În fiecare zi.
Să nu auzi cum colcăie, pe sub resturile putrescente – ale altora: Neliniştile tale! Melancoliile tale! Neputinţele tale! Singurătăţile tale! Neiubirile tale! Trădările tale! Bolile, nehotărârile şi zădărniciile tale! Înfrângerile tale! Ratările. Fricile tale! Nimicurile tale.
Nimicul.
(Pictură: Edvard Munch, Strigătul)
