Terapie cu fluturi şi alte surprize

Locul: în Bucureşti

Timpul: de curând,

după ce nu mai dădusem prin capitală de mai bine de-un an

Personajele: Eu – în mod inexplicabil, cam năucă; o doamnă cu voce înaltă;  un domn admirat de mine în secret; un chelner complice şi subtil; sosia bucureşteană a lui Hugh Grant, fluturi de tot felul

Respectul faţă de reguli

Lângă Sala Palatului, în zori, taxiul în care mă aflu trage pe dreapta şi parchează în faţa unui bloc. Cobor în grabă, să îi dau unei prietene ceva. E foarte devreme, strada e aproape goală, se circulă sporadic. Întrevederea mea nu durează mai mult de două minute. Mă întorc la maşină, atrasă de o voce feminină cu un ambitus ce acoperă vreo trei octave. E o şoferiţă care tocmai îşi oprise decapotabila în spatele taxiului: observase marcajul de linie continuă de pe şosea şi nu voia ca, trecând pe lângă taxiul oprit, să încalce vreo regulă de circulaţie.

Taximetristul îi explică amabil că zăboveşte puţin. Doamna ripostează, cu o voce care glisează între Do 2 şi Do 3: Nenorocitule, încurci circulaţia! Mişcă naibii de-aici! Stau gură-cască lângă taximetru, jenată de incidentul iscat din vina mea. Soprana cu decapotabilă mă ia în primire: Iar tu – îmi ţipoteşte ea – ce stai aşa şi te uiţi la mine ca proasta?!  Marş în maşină şi du-te-n treaba ta!

Apoi ambalează motorul automobilului, călcă linia continuă, depăşeşte taxiul şi pleacă mai departe.

Solidaritate (şi subtilitate) masculină

Iau micul dejun, pe terasa unui local cochet, din preajma Ateneului. Sunt servită de un tânăr politicos. E la vârsta studenţiei. Cu mine e un bărbat pe care îl admir în secret de mulţi ani, dar din cauza timidităţii mele proverbiale :), nu îndrăznesc să-i spun asta. Dimpotrivă: mă comport cu un jemenfişism exersat într-atât, încăt a devenit a doua mea natură. Nepăsarea aceasta învăţată e cel mai bun prieten, dar şi cel mai mare duşman al meu. Cer un sendviş.

– Să vă încălzesc sendvişul? întreabă tânărul care notează comanda.

– Desigur, răspunde în locul meu, bărbatul pe care îl admir în secret. Aţi putea să îi încălziţi şi inima: e un sloi de gheaţă!

– În focul iadului de mi-aţi prăji inima, tot nu s-ar încinge prea mult, le-o întorc eu şi regret imediat că nu am putut să-mi ţin gura.

Cei doi bărbaţi râd, nu mai zic nimica.

Un timp tac şi eu, ca să nu mai trântesc vreo prostie. Îmi fac de lucru, studiindu-mi manichiura. Când îmi aduce -prompt- comanda, junele chelner îmi aşază înainte, pe lângă sendvişul aburind, ,,o cafea uriaşă, fier-bin-te  (pronunţă prelung, apăsat!) din partea casei„. Însoţitorului meu îi întinde, cu un zâmbet complice, un pliant cu reclame la sisteme de încălzire: sobe, centrale pe lemne şi pe gaz, calorifere, convectoare, aeroterme, panouri radiante, plasme termice… Sunt de ultimă generaţie: mai eficiente decât focul iadului, îi şopteşte el.

Eu îl aud şi râd, nu zic nimica.

Generozitate

În Piaţa Romană, la Coloane, un tip ce semăna izbitor cu Hugh Grant mă ispiteşte să încerc …terapia cu fluturi. Mintea îmi zboară imediat la fluturii îndrăgostirii, pe care mult prea rar în viaţa asta i-am simţit fâlfâind în stomac. Invitaţia are ceva incitant-inavuabil, mai ales că vine din partea unui individ prea frumos, ca să fie adevărat. Mai că aş fi de acord cu orice mi-ar propune respectivul, aşa că aştept solicitările.  În mod previzibil, la foarte scurtă vreme de când mă abordează, omul se repede să-mi ceară ceva: întâi îmi întinde o invitaţie la expoziţia de fluturi tropicali vii deschisă… (aveam să-mi dau seama măi târziu!) anul trecut la Muzeul „Grigore Antipa”; apoi mă roagă să-i dau nişte bani pentru copiii orfani. Rămâne cu ochii lui albaştri – spălăciţi, ţintă-n ochii mei verzi – zăpăciţi. Aşteaptă. Privirea lui mă hipnotizează. Fără să mă întreb nicio secundă ce legătură există între o invitaţie (expirată), fluturi, tratamente neconvenţionale şi copii fără părinţi, îi întind toţi leii pe care-i am, atunci, la mine: 4 monede de 50 de bani. Spre surprinderea mea, refuză să-i primească. Ţine-ţi mărunţişul, îmi spune, cu zâmbetul acela strâmb-inocent, à la Hugh Grant. Dacă vrei, îţi mai împrumut eu câţiva bani! adaugă, în timp ce scoate din buzunar un teanc doldora de bancnote de zece, cincizeci şi-o sută de lei.  După care îmi întoarce spatele şi se îndepărtează, scuturându-se de râs. 

Pictură de Ada Breedveld