Cuvântul care numește, astăzi, praznicul Nașterii Domnului ar descinde din verbul latinesc calo, calere (a convoca, a chema), care a dat substantivul calatio. Pe vremea Imperiului Roman, calatio desemna convocarea enoriașilor de către preot, la începutul fiecărei luni, pentru a-i înștiința despre sărbătorile lunii. Adunarea laolaltă a credincioșilor romani – care veneau în temple și în biserici numai când erau chemați de către sacerdot – era o calatio. Ipoteza, formulată de filologul, lingvistul și folcloristul Pericle Papahagi, a fost susținută de Sextil Pușcariu și de părintele profesor Niculae M. Popescu.
În comunitățile arhaice există credința că, la cumpăna dintre ani, vechiul an moare și se naște cel nou. Avându-și sorgintea (potrivit lui Petru Caraman, Aron Densușianu sau Ovid Densusianu) în latinescul creatio (creație, naștere), Crăciunul (cu Nașterea lui Hristos) este o nouă creație și prevestește înnoirea timpului.
Originea numelui ar putea fi caro, carnis (carne, trup), ce a dat carnatio și apoi incarnatio – denumind întruparea lui Dumnezeu sub chipul lui Iisus Hristos (cred August Treboniu Laurian și Ioan Massim).
După B.P. Hasdeu, cuvântul ,,Crăciun” provine din adjectivul latin crastinus (de mâine); alți lingviști îl așază în descendența unor nume proprii, împrumutate de la popoarele slave: bulgarul Kracun sau ucraineanul Keretung. Este posibilă înrudirea cu ungurescul Karácsony ori cu albanezul Kërcum (lemn, ciot, buturugă) – ceea ce ar aminti de buturuga arzândă din staulul nașterii lui Iisus. De aici și obiceiul european de a aprinde în seara de Crăciun o buturugă care trebuie să ardă întreaga noapte.
*
Dincolo de hățișurile filologice în care ne aruncă o cercetare a etimologiei acestui cuvânt (cine nu mă crede să parcurgă articolul din Dicționar…), râmâne bucuria prezenței – de Crăciun – alături de cei dragi și a celebrării unui miracol:
Cel neîncăput nicăieri cum a încăput în pântece? Cel ce este în sânurile Tatălui cum stă în brațele de Maică? Cu adevărat precum a știut, precum a voit și precum bine a socotit. Că fără trup fiind, s-a întrupat de bunăvoie; și Cel ce este s-a făcut pentru noi ce nu era, și neschimbându-și firea s-a făcut părtaș frământărilor noastre. În două firi s-a născut Hristos, vrând să plinească lumea cea de sus.
(Mineiul pe decembrie – Ziua a douăzeci și cincea)
*
Crăciun fericit!
(Citatul reprodus aici și informațiile valorificate în text au ca sursă Cartea de Crăciun de Sorin Lavric, volum publicat la Editura Humanitas – 1997, 2009).
