După-amiază de iunie. Lenevesc pe scări, la Sala Palatului, alături de Alice Năstase Buciuta. Atmosferă studențească. Senzație de libertate totală. Așteptăm concertul lui Beth Hart, la care m-a invitat Alice. Ne-am dat întâlnire cu trei sferturi de oră înainte de a începe spectacolul, ca să povestim în tihnă, ca fetele.
***
Nu știu mare lucru despre Beth Hart.
Dar știu câte ceva despre Alice. Mai ales că îi citesc textele, de pe vremea când revista ei avea un alt nume. În liceu, profesorul meu de padagogie m-a prins răsfoind pe sub bancă, în timpul orei, ,,revista femeilor care știu să se miște”. În loc să mă certe, m-a pus să le-o prezint colegilor. Nu-mi mai amintesc ce le-am spus. Dar nu am uitat nici până azi consistența paginilor aspru-lucioase pe care le frunzăream, în fața clasei.
Mai târziu, în studenție, a existat un moment în care mi-am dorit să scriu pentru Tango. Era pe la începutul sesiunii de vară. Tot prin iunie. Am cumpărat revista, ca în fiecare lună. Am deschis-o lângă chioșcul de ziare de la care mi-o procurasem și-acolo, pe loc, am citit editorialul semnat de Alice – o poveste de dragoste. Pe-atunci, iubeam aidoma eroinei din acea istorie. Și m-am simțit înțeleasă de cineva care nu mă cunoștea. De cineva care avea curajul să mărturisească, în locul meu, trăiri pe care le catalogam (ca o toantă!) drept inavuabile. Mi-am promis că, de se va întâmpla vreodată să am legături scriitoricești cu vreo revistă glossy, aceea va fi Tango. Cum s-a prefăcut gândul meu într-o profeție autoîmplinită, cum am ajuns să scriu pe un blog găzduit de Marea Dragoste, am povestit într-altă postare.
***
Concertul a început de o jumătate de oră. Decorul e auster. Efectele speciale – reduse la minimum. Și totuși, spectatorii o urmăresc – deja hipnotizați – pe Beth Hart. De ce?
Acestă femeie s-a luptat mulți ani cu depresia, cu dependențele (de alcool și de droguri). Și vorbește despre experiențele ei chiar aici, în fața celor din sală. Recunoaște că a avut căderi. Că și-a revenit. Că muzica și credința i-au fost salvarea.
,,Cred că totul derivă din relaţia mea cu Dumnezeu, din credinţa mea că El mă duce acolo unde trebuie să ajung. În loc să continui să-mi fie ruşine de mine sau mă simt vinovată şi frustrată, aleg să mă lupt şi să mă eliberez de toate aceste poveri care-mi apasă sufletul. Acum mă simt mai liberă, mult mai liberă ca înainte! Dar asta nu înseamnă că uneori, fără voia mea, nu mai cobor în acele locuri întunecate… Din păcate, credinţa mea nu e atât de puternică tot timpul, dar eu încerc în fiecare zi să mă lepăd de toţi aceşti demoni interiori…” – a mărturisit într-un interviu din ziua concertului*.
O ascult pe Beth Hart cu un nod în gât. La un moment dat, îmi vine să dansez. Tumultul de emoții stârnite de piesele pe care le aud mă face să nu mai pot sta locului. Alice îmi propune să ne mutăm lângă scenă. Zis și făcut! Urmărim spectacolul de-aproape. Și dansăm. Dansăm. Dansăm.
O văd mai bine pe Beth Hart. Alură de amazoană; brațe tatuate; blugi sfâșiați. Îi văd expresia feței. Și ochii albaștri – electrizanți. Îi văd încordarea. Concentrarea. Uitarea de sine. Eliberarea.
Privesc și chipurile celor de lângă mine. Același abandon – în voia muzicii interpretate cu o autenticitate care te face să îți imaginezi că mai e puțin și vulnerabilitatea, disperarea, dragostea, singurătatea, forța, încrederea, ingenuitatea, senzualitatea urmează să se materializeze, sub ochii tăi.
Nu îmi dau seama cum au trecut cele două ore de concert. Știu doar că, pentru mine, Beth Hart a fost o revelație.
De câteva zile, o ascult pe Youtube. Tulburătoare mi se pare vocea ei și acum. Dar nu reușesc să rechem în mine toate trăirile din seara primei noastre… întâlniri.
Când găsesc următoarea piesă, mă simt aidoma eroinei din istoria pusă pe note. Mă simt înțeleasă de cineva care nu mă cunoște. De cineva care mărturisește, în locul meu, ceva ce nu am reușit – până acum – să spun până la capăt.
Beth Hart a ajuns numarul 1 în top Billboard Blues și este cea mai apreciată voce a blues-ului modern. Aceasta s-a aflat la București, într-un turneu mondial de promovare a ultimului său album, „Better Than Home”.
*Interviul acordat de Beth Hart se găsește pe Mediafax.ro
**Foto cover de Ionuț Paraschiv. Sursă foto – www.infomusic.ro .
Foto Beth Hart – www.rolingstoneaus.com
