Bărbații puseseră capacul peste sicriu și se pregăteau să te bage în groapă. Unul și-a amintit că nu ți-a desfăcut nimeni legăturile de la mâini și de la picioare. Așa că te-au descoperit pentru ultima oară, ca să deznoade sforile.
Mai întâi – pe cea de la glezne. M-am uitat mai bine și am văzut că te încălțaseră cu pantofii cu care intraseși în spital, cu vreo zece luni în urmă. Nimeni nu se îngrijise să îi dea cu cremă. Sau, măcar, să îi șteargă de praf.
Mi-am amintit că, la noi acasă, tatăl meu făcea cu cremă pantofii tuturor, după ce îi curăța.
În cele din urmă, groparii ți-au smuls legătura de la mâini. Mâinile tale semănau cu labele de pui din frigiderele de la supermarket.
*
Nu au mai apucat să cheme femeia care-ți făcea manichiura și pedichiura.
De obicei, infirmierele se îngrijau de asta. Probabil că, în ultimele zile, se luaseră cu alte treburi.
Pe patul de spital, unde muriseși de câteva ore, stăteai cu tălpile goale, ieșite de sub plapumă. Îți vedeam unghiile crescute peste buricele degetelor mari de la picioare. Cineva, poate doctorul care se chinuise zadarnic să te întoarcă din morți, îți așezase brațele peste plapumă, de-a lungul corpului. La mâini, aveai gheare – nu unghii.
*
Trupul tău din care boala se înfruptase pe îndelete, ani la rând, era o gheară încovoiată de spasmul morții.
*
Cui are să îi fie dor
De trupul tău pe care mâinile unor femei străine l-au șters și l-au spălat – o vreme – de urdori și de scârne?
De trupul tău pe care mâinile alinătoare ale unui doctor tânăr l-au vindecat de escare; apoi, în ziua aceea l-au frământat, ca să îl învie?
De-un trup ascuns, la primele semne de bătrânețe, de bărbatul cu care ai trăit atâția amar de ani, într-o simbioză otrăvitoare? De bărbatul care, de-un timp, te lăsase în seama altora.
*
Pe piept, bărbatul tău îți așezase un buchet de trandafiri albi. Erau toți îmbobociți.
*
Mi-a povestit el cândva că mai ajunseseși tu în pragul morții. Însă medicii ți-au biciuit corpul cu tratamente dure și te-au salvat. După ce ți-ai venit în fire, ai refuzat să îți mai vezi soțul. Când te vizita – rareori, la spital – îi vorbeai dindărătul unei perdele.
*
Am desfăcut buchetul ce ți se odihnea pe piept și am răsfirat bobocii albi peste tine. Atunci, trandafirii au înflorit. Petalele lor s-au desprins. Au plutit prin cameră. S-au oprit aproape de tavan. Apoi s-au strâns grămadă. Și s-au desfășurat până la podea, într-un văl semiopac, care te despărțea pe tine – de omul tău.
În clipa aceea, el a început să vorbească.
*
Spunea că ți-a dat un sens, nu doar un nume.
Că ai ales de bună voie să i te închini doar lui.
Să îl slujești.
Ai fost îngerul singurătății lui – mai zicea.
Și sigur te-ai fi sinucis, dacă nu te-ar fi lăsat să îi stai alături. Să te îngrijești de lumea lui fantasmatică pe care o înghesuia în cărți necitite de nimeni în afară de tine.
Mă gândeam, ascultându-l, că viața ta întreagă lui nu i-a ajuns.
Până și moartea – acum – ți-o fura.
Iar eu nu aveam nicio putere să îl opresc.
*
Mă întrebam însă fără oprire:
Care a fost prețul jertfelniciei tale?
Ce ai lăsat în urmă?
*
Camera 33. INVETAR.
(întocmit astăzi, de infirmiera A.S., verificat, asistentă-șefă Ș.T.)
1 geantă din piele
1 portofel albastru
bani – 17 ron
1 aparat de radio mic, argintiu
1 buc. ochelari de vedere
1 proteză
1 parfum CHANEL
1 pereche de pantofi negri
1 pereche de papuci din plastic – roșii cu dungi albe
1 halat gros roșu
2 buc. pleduri
1 pantalon
1 cămașă
1 jachetă crem
1 șampon
1 verighetă aur
1 carte neagră, scrisă de soț.
*
La un moment dat, în camera 33 au apărut niște bărbați.
Te-au dezvelit. Au început să te dezbrace de hainele cu care îți întâmpinaseși moartea. S-au oprit câteva clipe. Cât să ne scoată afară.
Soțul tău a ieșit cu cartea neagră – la subraț.
*
Draga mea,
Fii pe pace.
El nici măcar nu ți-a zărit trupul dezbrăcat.
Ultimii bărbați care te-au văzut goală au fost niște necunoscuți.
Au avut ei grijă să te îndese repede într-un sac negru.
Te-au așezat într-un cărucior.
Te-au scos din încăperea care ți-a fost casă aproape un an.
Te-au coborât cu liftul de la etajul trei al spitalului, până la mașina care aveau să te ducă la morgă.
*
La cimitir, după ce te-au îngropat, nu am mai venit deloc să te văd.
Nici de plâns, nu te-am putut plânge.
Un alt bărbat și-a adjudecat până și lacrimile care ți s-ar fi cuvenit.
*
La câteva zile după tine, a murit tatăl meu.
Dar stai fără grijă, draga mea,
Eu mai dau – din când în când, pentru tine – de pomană.
Plătesc pomeniri.
Aprind lumânări.
Și, ce-i mai important,
Mama mea care te cunoaște doar din poveștile mele ți-a făcut toate parastasele.
*
Ai și tu, în sfârșit, o familie adevărată.
Sursă foto – AICI
