fbpx
„Nu-i așa că iubirea înfrânge răul? (Ana, 7 ani)“

Pe cine iubesc cel mai mult

de

– Pe cine iubești cel mai mult? mă întreabă tanti Iuți și mă mângâie pe obrazul drept. Pe mami sau pe tati?

Am cinci ani și am ieșit la cumpărături cu părinții mei. Tanti Iuți lucrează într-o prăvălie cu bibelouri și cristaluri. Suntem în magazin. Eu îmi lipesc nasul de o vitrină și tac. Mami și tati așteaptă cu sufletul la gură răspunsul fiicei lor.

– Pe fratele meu! zic în cele din urmă.

Nu am încă un frate. Dar mi-l doresc. Și îl iubesc înainte de a se naște.

Tanti Iuți ia din vitrină o barză din porțelan. Mi-o întinde:

– Iată barza care îți va aduce frățiorul.

Am cinci ani și tot mai cred că pe copii îi aduce barza.

*

Prima amintire cu tine: Te văd printre zăbrelele din lemn ale pătuțului; ești o arătare înfășată până la bărbie și învelită într-un pled albastru. Ai o față prietenoasă, niște ochi gri care mă privesc fără să mă vadă, buze supte, dar zâmbitoare și doi dinți ce își arată, în gingie, vârfurile crestate.

Pari inofensiv, cu toate că adulții mi-au spus că îmi vei face viața grea. Căci aveam să împarțim de acum încolo jucăriile, camera și dragostea părinților.

Un timp, ca orice fetiță bleagă învățată să asculte de sfaturile celor mari, m-am autoconvins că nu era deloc înțelept să te mai iubesc. Așa că am inventat șapte motive care mi te făceau detestabil:

1) Ai crescut în burta mamei (pe când eu nu îmi aminteam să fi fost vreodată atât de apropiată de mama noastră).

2) Erai rodul unei întâmplări demne de scris în cărți. Poveștile copilăriei mă învățaseră că femeile nășteau după ce înghițeau: ba o boabă de piper; ba o sămânță de neghina, ba o lacrimă, ba nu știu câte alte bazaconii. Despre tine am crezut multă vreme că mami te va fi mâncat, iar timp de nouă luni te-ai prefăcut la loc, într-un frate.

3) Pe tine te-au îngrijit două mame: mami și „Mamă Dragă”, doica ta care a stat la noi pâna ce ai mers la școală.  Pe mine – doar una: mama noastră.

4) Când ți-a crescut prima oară părul, aveai cârlionți. Părul meu nu fusese niciodată inelat.

5) Ai purtat ochelari încă de mic, eu – nu, deși îmi doream asta (ba chiar aveam nevoie de ei).

6) În vacanțe, eram obligată să te culc la amiază, iar pentru asta trebuia să îmi abandonez în toiul zilei jocurile și prietenii. Câteodată te băteam măr, fiindcă nu adormeai; după un plâns pe cinste, dormitul era garantat!

7) Trebuia să fiu mereu obositor de cuminte (n-am fost!), ca tu să ai un exemplu demn de urmat (bună glumă!).

După mulți ani, când am plecat de acasă la școli înalte și mi-am mutat viața în alte orașe, mi-am dat seama că, de fapt, îmi plăcea (mai mult decât orice altceva pe lume) să-ți fiu soră. Și că îmi lipseai enorm, oricât de obositor ar fi fost să îmi joc rolul de soră mai mare.

Aș fi vrut să rămân alături de tine când din băiețel te-ai transformat într-un adolescent, iar din adolescent în bărbatul de-acum. Aș fi vrut să nu lipsesc de la majoratul tău. Aș fi vrut să fiu prezentă la toate celelalte aniversări ale tale pe care le-ai sărbătorit de la optsprezece ani, până azi. Aș fi vrut să îți fi spus mai des că te iubesc (De fapt, nu știu dacă ți-oi mai fi mărturisit vreodată asta.)

Aș fi vrut să știi că sunt foarte mândră de tine pentru că:

Ai fost un bebeluș special: te-ai născut cu doi dinți ale căror vârfuri abia ieșite din gingie le-am văzut când mi-ai zâmbit întâia oară.

Ai apărut în casa noastră într-un mod misterios, la fix nouă luni după ce tanti Iuți mi-a dăruit o barză de porțelan.

Ai venit pe lume în cea mai norocoasă zi de 13, din viața mea – 13 mai.

În adolescență ai iubit atât de mult o fată, încât ai mers cu bicicleta zeci de kilometri, doar ca să o vezi câteva ore.

Ai muncit cu încrâncenare încă din studenție, ca să ajungi ceea ce ești acum. Și ai răzbit de unul singur.

Ești fratele mai mic, dar ai grijă de mine, de mami și de tati, mai abitir ca un părinte.

Ai plâns și ai râs împreună cu mine, ori de câte ori s-a întâmplat ceva bun sau ceva rău în viața mea.

Ești în stare să ții un secret.

Îți recunoști, îți asumi și îți învingi slăbiciunile.

Ești cel mai prețios dar pe care mi l-au făcut părinții noștri.

Ești singurul bărbat pe care l-am iubit înainte de a se naște.

Ești fratele meu! Iar pentru tine  aș schimba mersul lumii, ca să ne avem aproape la nesfârșit; aș muri și aș învia pentru tine, ori de câte ori ar fi nevoie.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tag-uri:
· ·

Comentarii

  • Stii ce-mi doresc cel mai mult acum? Sa fiu fratele tau…

    Stefana 12 mai 2012 13:26 Răspunde
    • Locul e ocupat deja :)! Ce ne facem?!

      Ioana Revnic 13 mai 2012 16:12 Răspunde
      • Mda! Am observat! Asteptam… 🙂

        Stefana 15 mai 2012 17:47 Răspunde
  • Ioana, il cunosc putin pe fratele tau, iar pe tine deloc. Dar mesajul acestui text exceptional ma face sa va apreciez pe amandoi si sa ma bucur ca exista astfel de oameni. Felicitari si multa bafta amandurora!

    Daniel Safta 12 mai 2012 22:08 Răspunde
  • LA MULTI ANI, frate al Ioanei!

    Lumy 13 mai 2012 4:50 Răspunde
    • Merci mult Lumy, prietena si cititoare a acestei Tango-povesti!

      Lucian 13 mai 2012 12:03 Răspunde
    • Lumy, tu nu uiti niciodata nimic esential! Iti multumesc si eu in numele lui Luci. Iti multumesc, mai ales, pentru ca ai fost printre cei 2-3 oameni care au crezut mai abitir decat mine ca, intr-o zi, voi face parte din familia Tango&Marea Dragoste.

      Ioana Revnic 13 mai 2012 16:08 Răspunde
  • Ioana, ai scris atat de frumos! La multi ani, fratelui tau! Sa va iubiti mereu!

    Moi 13 mai 2012 7:01 Răspunde
    • Merci beaucoup, Moi!

      Lucian 13 mai 2012 12:55 Răspunde
    • Moi, ma emotionezi! 🙂 Multumesc pentru gandul bun.

      Ioana Revnic 13 mai 2012 16:09 Răspunde
  • La multi ani, Luci! :)Ioana, astept cu nerabdare urmatorul articol!

    Anji 13 mai 2012 7:23 Răspunde
  • Stefana,

    Multumesc! Eu iti doresc sa ai o sora precum a mea.

    Lucian 13 mai 2012 11:52 Răspunde
  • impresionant omagiu , ferice de voi ca va aveti , ca va iubiti iar dragostea ce va leaga sa va insoteasca toata viata, indiferent unde va vor duce pasii

    Violeta 14 mai 2012 9:07 Răspunde
    • Multumim, Violeta! Vom incerca (sper!) sa facem pre cum spui (si) tu.

      Ioana Revnic 14 mai 2012 10:54 Răspunde
  • Minunat! La noi e invers, eu sunt aia mica, eu i-am facut zile negre lui frati-miu, cand ii luam indienii de unde ii ascundea, cand trebuia sa stea cu mine in loc sa se joace cu baietii, cand ii dadeam peste cap degetul cand traversam bulevardul si mie imi era frica 😀
    Amuzant e ca si acum, daca traversam o strada impreuna, pune bratul in fata mea ca o bariera, nu care cumva sa fug pe strada :)) Avem 30 si 35 de ani!

    Luiza 17 mai 2012 9:55 Răspunde
    • Luiza, intre mine si fratele meu sunt 6 ani diferenta.:) Oricum, nici eu nu-mi temperez apucaturile de sora mai mare, in diverse situatii. Dar nu neg ca mi-ar placea -uneori- sa schimbam rolurile…

      Ioana Revnic 17 mai 2012 13:18 Răspunde
  • Este delicat ceea ce marturisesti. Pare duplicitar( a se intelege conotativ): pe de o parte, indemnul la a recurge la gesturi simple, ca acela de a face un altfel de cadou persoanelor dragi, pentru ca de cele mai multe ori uitam sa le aratam ca le apreciem, pe de alta, cea mai emotionanta declaratie directa de dragoste; o relatie frate-sora de invidiat, dincolo de bariere lumesti( timp si spatiu), ori parca intarita de acestea; recunostinta pentru bucurii impartasite si regret pentru momente netraite, deoarece constiinta ca ar fi fost extraordinar de frumoase e acuta. Frumoase povesti!

    Ina 12 noiembrie 2012 21:38 Răspunde
    • L-am cam luat prin surprindere pe respectivul frate, care nu e obișnuit, în ce mă privește, cu efuziuni din acestea. Mă bucur că îți plac poveștile de pe aici, Ina!

      Ioana Revnic 15 noiembrie 2012 12:07 Răspunde
  • Ioana,ai asternut atat de frumos cuvintele despre fratele tau, Lucian incat oricine ar dori sa fie in locul lui. Eu nadajduiesc ca ai mei copii frate si sora vor descoperi asemenea sentimente.Ca parinte, cand te hotarasti cu greu sa ai si al doilea copil acesta e primul gand: ca ei sa invete sa se pretuiasca, sa se sprijne, sa se iubeasca.
    La multi ani, Lucian!

    anca 13 ianuarie 2014 14:58 Răspunde
    • Îmi iubesc fratele, mai mult decât pe oricine (cu toate că în copilărie l-am bătut o dată, iar el – de foarte multe ori!). Sper ca între noi să nu îşi facă loc nicicând zâzania.
      La mulţi ani şi vouă!
      Să îţi crească mari copiii! Fiica ta e o domnişoară deja; te poţi baza pe ea, cred.

      Ioana Revnic 13 ianuarie 2014 21:37 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title