„Nu-i așa că iubirea înfrânge răul? (Ana, 7 ani)“

Paştile în satul lui Grigore Vieru. O amintire

de

o fotografie de Aurel RapaGrigore Vieru obişnuia să povestească despre felul în care se sărbătoreau Paştile în satul său, pe vremea când era copil. Trăia într-o Basarabie căreia puterea politică a vremii voia să îi anihileze identitatea românească. Legăturile cu ţara erau prohibite. Cunoaşterea istoriei României şi a literaturii autohtone, vorbitul şi scrisul în limba română erau interzise. Lăcaşurile bisericeşti erau închise abuziv. Pe casele din sat se lăfăiau hârtii roşii cu lozinci ce proslăveau puterea sovietică. Sătenii nu îndrăzneau să îndepărteze înscrisurile nici măcar de Paşti, pentru a-şi vărui casele, căci nelăsându-le la locul lor, riscau să fie catalogaţi drept ostili regimului.

,,Fac parte – spunea poetul – din cea mai tragică generaţie de români basarabeni, generaţie care a fost complet ruptă de literatura noastră clasică, de istoria neamului românesc, de biserică – în primul rând. Nu întâmplător puterea sovietică a vrut să distrugă credinţa strămoşească, închizând lăcaşurile sfinte: ştia bine că poţi nimici foarte uşor o etnie, înstrăinând-o de limbă, de credinţa şi de istoria ei. Este un miracol că, după atâta amar de vreme în care ni s-a picurat în suflete otrava uitării faţă de tot ce-i românesc, am supravieţuit.

Sunt născut pe malul stâng al Prutului, într-o familie nevoiaşă, într-un sat, Pererita, ce se învecina – pe malul românesc – cu Miorcanii lui Ion Pillat. Mama – femeie necărturară, dar cu bun simţ şi cu frică de Dumnezeu – a rămas văduvă din tinereţe, căci tatăl meu a murit în război. De Paşti ea făcea pască, vopsea ouă roşii care trebuiau sfinţite, dar nu era unde, fiindcă la noi bisericile erau închise. Însă de Înviere, pe malul celălalt, în biserica din Miorcani, la miezul nopţii băteau clopotele. Iar în acel zvon fantastic ce se revărsa şi peste satul meu, mama sfinţea pasca şi ouăle roşii.”

Am ascultat şi eu aceste istorisiri ale lui Grigore Vieru în 2008, la Chişinău. Textul transcris aici e o bucată dintr-o înregistrare de la faţa locului. Întâlnirea noastră de atunci a fost prima şi ultima amintire a mea cu Grigore Vieru. E un dar pe care l-am primit cândva şi pe care îl dau acum mai departe!

Linişte de sărbători, seninătate şi împăcare!

Hristos a înviat!

 

O fotografie (minunată, ca de obicei) de Aurel Rapa

Categorii:
Altceva

Comentarii

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title