„Nu-i așa că iubirea înfrânge răul? (Ana, 7 ani)“

Moment de glorie, la țărmul Mării Negre

de

Am ajuns la mare.

Marea mă transformă din creatură (relativ) echilibrată, într-o ființă cârcotitoare. Totul îmi displace, de cum pun piciorul pe peronul gării din Constanța, după un voiaj de 18 ore și ceva. Mă enervează ,,rechinii” care te înhață când cobori din tren, momindu-te cu locuri de cazare și cu transportul spre stațiunile din apropiere, în schimbul unor sume de zece ori mai mari decât cele ,,oficiale”. (Alta ar fi fost atitudinea mea față de ei, dacă s-ar fi oferit să-mi care valizele!) Mă agasează cerșetorii murdari din fața gării. Mă îngrozesc microbuzele în care turiștii doritori să ajungă iute în stațiuni se înghesuie nu doar câte patru pe două scaune, ci mulți, nepermis de mulți, în picioare. Mă revoltă seninătatea cu care t o ț i (călători, șoferi, agenți de circulație întâlniți pe drum) acceptă această situație fără să crâcnească. Nimănui nu i se pare că microbuzele sunt supraaglomerate. Pasagerii tac chitic, cu excepția Luminiței, prietena mea cu care urmează să împart cinci zile de vacanță la Neptun: ea și numai ea le trage șoferilor un perdaf. Eu o ascult și recit smerită, în gând, rugăciuni; implor Divinitatea să ne scoată cu fața curată – nebătută, neșifonată – din încurcătura asta; între ,,Amin!-urile” cu care îmi închei rugile, mă încumet să îi țin isonul Luminiței.

La mare mă mai exasperează: mizeria; aerul bătrânicios al hotelurilor; muzicile urlătoare, puhoaiele de oameni, luminile stroboscopice care se revarsă pe străzile stațiunilor odată cu lăsarea serii.

*

Îmi plac pădurea și muntele mai mult decât marea. De plictiseală, nu lâncezesc prea mult la soare, pe o plajă. Iar învălmășeala mă obosește. Totuși, de ce am ales să îmi petrec câteva zile pe litoral?

Particip la Târgul Estival de Carte, proprietatea unui om de afaceri mangaliot, Gigi Todor. El a deschis prima librărie particulară din Mangalia; el a creat, în 1991, acest Târg unic la noi. L-a botezat Carte la nisip. Au trecut pe la Târgul temerarului Gigi Todor: Gabriel Liiceanu, Mircea Cărtărescu, Dan C. Mihăilescu, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu, Lidia Bodea, Marius Chivu, Domnița și Alex Ștefănescu, Lia Faur, Emil Brumaru, Daniel Cristea-Enache, Adrian Păunescu, Octavian Paler, Bujor Nedelcovici, Mircea Dinescu, Adrian Cioroianu; caricaturiștii Ștefan Popa Popa´s, Mihai Pînzaru PIM, Ion Barbu; poeta și editoarea Denisa Comănescu; Nicolae Prelipceanu, Lucian Boia și mulți, mulți alții.

La Târg, în fața Casei de Cultură din Mangalia, are loc în seara zilei de 4 august lansarea volumului de Convorbiri cu Alex. Ștefănescu. 

Cartea este prezentată de Ion Dumitrescu.

*

Am avut parte, la mare, și de oameni frumoși. M-au impresionat îndeosebi angajații modestului hotel Istria (aici am locuit!): niște oameni de o politețe și de o amabilitate fără cusur. La mare am reîntâlnit-o pe Marilena, cu care am încercat aproape tot meniul tătăresc pus la dispoziția gurmanzilor, de un restaurant. (Marilena a comandat, eu am mâncat, iar soțul ei a plătit.)

La Neptun am văzut, pentru prima oară în viața mea, un răsărit într-o dimineață marină.

Aici am experimentat inedita ipostază a culegătorului de ,,folclor de litoral” (expresia îi aparține Luminiței). Poezelele rostite de comercianții de pe plajă au mai mult umor decât refrenele hiturilor de azi. Mi-a plăcut repertoriul variat al vânzătorului de zmeură care striga din toți bojocii: ,,Zmeeeurrrr´ proaspete-aromate/ Pentru doamne divorțaaateeee”; sau ,,Zmeeeeurrrica de la mare/ Face bine la bronzareeee”. M-a înduioșat perseverența cu care vânzătorul de porumb fiert ne înștiința din cinci în cinci minute (deși mai nimeni nu îl băga în seamă): ,,Aaarde friiiige la băiatuuuuu´! Aaaarde, friiiige porumbeluuuu´!” (Oare câți dintre cei de pe plajă or fi deslușit în ,,reclama” lui conotațiile senzuale?) În sfârșit, vânzătorul de bilete la spectacole estivale m-a sedus iremediabil în clipa în care ne-a îndemnat bleg, prin portavoce: ,,Cumpărați bilete la spectacol, chiar dacă nu le folosiți! Vă rămân ca amintire!”.

La țărm de mare am trăit o răvășitoare poveste de dragoste, citind Scrisorar-ul lui Mihail Șișkin. Cartea adună scrisorile pe care și le trimit Sașa și Volodia, doi tineri despărțiți de un război și de mii de kilometri. Într-una dintre epistole, Sașa îi vorbește iubitului ei despre mare:

,,Tare aș vrea să mă lipesc de tine și să povestesc ceva stupid, stupid, drag, drag. Țin minte cum m-au dus părinții prima oară la mare – poate că nu era prima oară, dar atunci mi-a rămas mie în minte pentru prima oară, cum am inspirat vuietul valurilor lovindu-se de țărm, cum l-am luat în pumn și l-am purtat așa toată vara, închis în pumn.

Am alergat pe faleza lovită din plin de valuri și am primit imediat de la mare o palmă udă.

În fiecare zi plaja își aerisește subsuorile.

Fericirea de a alerga prin apa mică, ridicând nori de stropi ce strălucesc în soare.

Prundișul e înfierbântat, șuieră în bătaia valurilor.

Cioburile de sticlă, ca niște acadele marine, au fost supte de mare și scuipate înapoi.

Foșnetul valurilor – ca și cum cineva ar răsfoi la nesfârșit paginile unei cărți.”

*

Memorabil rămâne însă momentul meu de glorie de pe plaja Mării Negre. Am trăit ceva greu de descris în cuvinte!…

*

…Stau întinsă la soare cu brațele sub cap, aproape de țărm. Doi frați – un băiat și o fată – scormonesc în nisip, la câțiva pași de rogojina mea. Nu au mai mult de trei ani. Sunt dotați cu o pereche de părinți care îi urmăresc de la distanță; cu voci care scot sunete a căror înălțime depășește nota LA; cu o găletușă; cu jucăriile conexe (lopeți, greble, o sită ș.a.). La fiecare trei secunde, își dispută o greblă sau o lopățică. Aruncă de la unul la celălalt jucăriile – pline cu nisip – cu care fac – din nisip – stele sau căluți de mare. ,,Să fii fericită dacă azi scapi fără o găleată de nisip în cap”, mă avertizează Luminița. Perspectiva nu mi se pare deloc roz. Dar râd în hohote (din complezență), până ce simt că mă înec cu …nisipul pe care flăcăiandrul îl aruncă de zor înspre capul meu, cu o lopățică din dotare.

Mă ridic și merg înspre țânci. Ajung în fața băiatului și îi cer cu un ton autoritar toate jucăriile. Mi le dă, fără prea mult entuziasm. Părinții pripășiți pe al treilea rând de șezlonguri văd scena și se alarmează. Pornesc într-un suflet să își scape odrasele de o pedeapsă iminentă (și, altminteri, binemeritată). Când ajung în preajma noastră, ne găsesc construind un castel: jubilez când reușesc să îl scot – întreg – dintre pereții găletușei. (Mi-au trebuit câteva minute până ce mi-am amintit cum se face asta!) Micuții sunt în delir. Își iau părinții de mână, îi aduc lângă mine și îi obligă să mi se alăture. Adulții se conformează. Punem castelelor ferestre și acoperișuri din scoici; săpăm gropi și tuneluri; ridicăm fortărețe.

Nimeni și nimic nu ne mai poate opri. Nici măcar blitzurile aparatelor de fotografiat îndreptate spre noi: sunt paparazzii!!!; la ora aceasta, așteaptă pe plaja de la Neptun să imortalizeze momentul în care Elena Udrea mai slabă cu 12 kilograme se întrupează din spuma Mării Negre. Respectivii abandonează misiunea și ne pozează acum, încontinuu!

Am grijă să-mi îndrept spatele, să sug burta și să afișez un zâmbet fotogenic.

 

(Fotografii proprii și personale)

Tag-uri:
· ·
Categorii:
Despre mine

Comentarii

  • Am zambit citindu-ti textul. Imaginea castelului de nisip, scos dintre peretii galetusei e cea mai cea 🙂
    Imi place marea, izvorul de la munte, orice sursa de apa. Mai greu ma impac cu aglomeratia, harmalaia si mizeria. Dar incerc sa fac abstractie si sa ma focusez pe ce ma interseaza.
    Nu inteleg ceva. Zmeura aceea aromata, de ce doar ptr doamne divortate ? 🙂 Mna, si-o fi fixat omu’, f clar, publicul tinta. Sau poate o fi avand efecte consolatoare si readucatoare de chef de-a marsalui inainte:)

    lotusull 12 august 2013 12:37 Răspunde
    • Vânzătorul de zmeură făcea discriminări, mă bucur că ai observat. Înainte de a pleca de la mare, am vrut să îi cer lămuriri în legătură cu asta; am mai vrut să mă fotografiez cu vânzătorul de porumb fiert (mă simțeam vinovată că l-am ignorat), DAR nici măcar unul dintre ei nu s-a aratat, în ziua plecării mele, pe plajă.

      De mult nu am mai trăit o asemenea bucurie pe care am încercat-o construind castele de nisip!

      Ioana Revnic 12 august 2013 12:45 Răspunde
  • Cu un telefon dat unde trebuie ori cu sprijinul domnului Alex. ai fi putut locui la Casa Scriitorilor, ca doar esti din bransa.Unde mai pui ca seara te puteai intalni, la Ciresica, cu cel mai mare intelectul al prezentului, Nea Traian.Cu doamna Maria, fara Nutzi. Ei, dar voi astia de la Oradea nu va prea descurcati dupa ce treceti de Salonta…

    Andrei 12 august 2013 13:24 Răspunde
    • Andrei, ești foarte grijuliu, îți mulțumesc din suflet. Dar te dezamăgesc: nu am a mă plânge de hotelul în care am fost cazată. Doar dacă aș fi locuit în preajma SPP-iștilor (sau, treacă de la mine – a STS-iștilor!) aș fi fost – probabil – puuuțintel mai mulțumită.

      P.S. La noi la Oradea după substantivele ,,domnul” și ,,doamna” urmează prenumele+numele. Îți mulțumesc pentru (supra) veghere.

      Ioana Revnic 12 august 2013 13:40 Răspunde
    • Nu stiu ce presupune acel „nu va prea descurcati”, Andrei, dar te asigur ca am captat tot farmecul marii, asa condensat in cateva zile. Stii, statul la vile e cu risc: apare tentatia sa nu ajungi la tarm. Vile sunt si in Oradea, mai mici, mai mari, mai noi, mai vechi, mai cochete, mai grosolane. Dar marea cu salbaticia ei nu inseamna vila.:D

      Lumy 12 august 2013 18:49 Răspunde
  • Ioana, cu scrierea ta ne-ai adus un aer de vacanta pe care l-as fi jinduit tare daca nu, din fericire, chiar sunt in concediu. In plus, miercuri plec la mare, la Mamaia. Mergem eu si sotul eu cu trenul din Timisoara si nu vreau sa ma gandesc, de pe acum, cat de interminabil va fi drumul. Cica viteza de mers pe calea ferata este de 45 km pe ora. Si cand te gandesti ca trenul este accelerat. Accelerat va fi doar gandul meu atunci cand ma voi astepta sa ajung totusi in gara din Constanta. Oricum, am stabilit deja ca asemenea calvar oferit de CFR nu voi mai trai prea curand, sper. De ani buni, propria masina ne duce unde vrem. De data aceasta am optat pentru tren dar nu cred ca va fi solutia salvatoare. Un singur avantaj: am gasit bilete la vagon de dormit cl. I si sper, barem, drumul dus, pana la mare, sa fie mai putin obositor. La intoarcere nu vreau sa ma gandesc de pe acum. Ne intoarcem la cuseta ( sase persoane in sase metri patrati).
    In ceea ce ma priveste sunt o indragostita definitiv de mare, de orice mare. Nu stiu de ce, de marea noastra mai tare. Asta spun acum, pentru ca sunt acasa, este extrem de cald de zile intregi deja si nu am mai fost la marea noastra din 96. La Marea Adriatica am fost acum doi ani, O mare nespus de limpede, in larg, nu neaparat la tarm. Peisajul insa este mult diferit de al nostru, muntele se varsa in mare. E cu adevarat mirific. Si totusi, mi-e dor de marea noastra 🙂
    Ioana, la ce ne-ai scris, dincolo de laturile frumoase ale lansarii de carte si ale intalnirii cu Marilena, bucuria revederii cu spuma valurilor si cu orizontul nedefinit exact, se cam aseaza usor in parametri mai sceptici. Cam la nebunia asta ma astept si eu, adica inghesuiala, zgomot si texte hilare care, nu stiu cum, da chiar nu ma imbie defel la produsele si serviciile oferite.
    Dincolo de orice lucru, da-mi voie sa te felicit pentru reusita literara, aplaudata si la mare si sa sper ca viitorul sa-ti rezerve si alte asemenea ocazii frumoase pentru tine dar mai ales pentru cei ce vor dori sa te citeasca!
    P.S. Pozele sunt exceptionale si un indemn pentru mine sa fac poze frumoase ca ale tale cand voi fi la tarm de mare.

    Luminita 12 august 2013 13:34 Răspunde
    • Înarmează-te cu răbdare: trenurile au, câteodată, viteză de căruțe.
      Și Luminița (prietena mea) iubește la nebunie marea noastră. Dacă nu era ea, poate că nu aș fi știut să mă bucur, cât am putut, de mare; și, slavă Domnului!, am trăit destule momente frumoase la fața locului.
      Nu te lăsa descurajată nici de scepticismul meu, nici de apucăturile mele de ,,cârciogar” (=băgător de vină). Uneori, prea mă iau în serios!
      Să te bucuri de mare și de vacanță!
      Abia aștept să văd fotografiile făcute de tine.

      Ioana Revnic 12 august 2013 13:51 Răspunde
      • Ioana, multumesc. Salut-o, te rog, pe Luminita ta din partea mea.
        Sper sa fie bine, desi merg exact intr-un moment de maxima aglomeratie. E musai sa fiu atunci la mare, mergem la o nunta ce se intampla acolo in 17 august.
        Sper sa ma intorc cu amintiri frumoase si mai ales sa prind rasaritul soarelui din mare 🙂
        Referitor la vanzatorul de zmeura nu cred ca era marcat de vreun crez ci pur si simplu nu a gasit alta rima la „aromate”. Iar femeile, evident, sunt tinta lui favorita 😉

        Luminita 12 august 2013 14:23 Răspunde
        • Luminita pentru Luminita 🙂
          Si eu sunt indragostita de mare si iubesc marea noastra la nebunie. O gelozesc chiar.Distractie placuta si bucurati-va de ea, cu toata aglomeratia si nebunia de acolo. Are ea ceva special care ne face sa ignoram unele neajunsuri , ba mai mult parca, le da savoare.
          Chiar nu ma mai poate supara mare lucru cand sunt acolo langa ea.

          Lumy 12 august 2013 18:43 Răspunde
          • Te salut si eu, Luminita 🙂
            Ma bucur mult ca iubesti marea noastra. Trebuie sa recunosc ca cele mai frumoase amintiri din tinerete sunt legate de ea, de acolo a ramas iubirea pt marea noastra. Din pacate litoralul are infinite neajunsuri dar nu le comentez acum si nici dupa. Am sa ma bucur sa privesc marea la rasarit, sa inot si sa ma plimb pe tarmul ei nisipos.

            Luminita 12 august 2013 18:59
  • Ma rog, domnul Alex Stefanescu.E mai bine asa, doamna Ioana Revnic din localitatea Oradea? Salutari doamnei… Luminita!

    Andrei 12 august 2013 13:50 Răspunde
    • E mai-mult-ca-perfect, domnule Andrei Pop!

      Te-aș îndemna să îi transmiți singur salutări Luminiței; sunt aproape sigură că ai putea să o găsești, fără ajutorul meu.

      (Bine, bine! Până una alta, îi șoptesc eu Luminiței gândurile tale – mărturisite și nemărturisite!)

      Ioana Revnic 12 august 2013 13:56 Răspunde
    • Buna seara, Andrei! Nu prea ma indeletnicesc cu domnitul. Ma face sa ma simt ciudat si sa ma fastacesc. 🙂

      Lumy 12 august 2013 18:38 Răspunde
      • Vai, vai, vai, Luminita draga, y-ul din coada numelui tau face cat un tatuaj de pe bratul unui barbat, din alea cu Gigi love Mary 1968.Nu e bine, Luminita, nu e bine…Si mai opreste-o pe Ioana de la hamsie, sa nu i se faca rau, Doamne fereste!

        Andrei 13 august 2013 9:00 Răspunde
  • Ioana, imi pare tare rau ca am ratat lansarea cartii tale la tarm de mare… Dar sunt de ceva vreme pe alte meleaguri si jur ca imi lipsesc vanzatorii de porumbel si zmeurica. Ma bucur ca ai avut o vacanta frumoasa si plina de culoare locala. 🙂

    Loredana 13 august 2013 6:12 Răspunde
    • Ar mai fi tânărul vânzător de hamsii, de lângă Complexul Clăbucet din Neptun. S-a simțit foarte ofensat (pe bună dreptate!), constatând că nu-i cunosc reputația. Pe cuvânt că hamsiile lui sunt cele mai bune dintre toate câte se vând în stațiune! Știu ce vorbesc: vreo trei-patru zile la rând am mâncat DOAR…hamsii, în speranța că mă voi sătura de ele, după zeci de ani în care doar mi-am închipuit ce gust au.
      Mi-a fpst dragă bătrâna cu cântarul (cred că are vreo 70 de ani) care vine zilnic din Mangalia la Neptun, se așază lângă Aleea Steagurilor și-i așteaptă pe turiști, să îi cântărescă. Un cântărit=un leu. Nu e agresivă; e tăcută; are o demnitate de regină; iar dacă intri în vorbă cu ea, povestește tare frumos.
      Da, oamenii locului sunt adevărate personaje, mi-au plăcut mult.

      Să îți meargă bine, Loredana, pe unde umbli!

      Ioana Revnic 13 august 2013 6:51 Răspunde
  • Andrei, stii cum e? Fiecare cu personalitatea lui si unitatile sale de masura. Acestea genereaza ganduri, emotii si atitudini diferite. Vezi? Tie mintea ti-a fugit imediat la tatuaje, la replici sarcastice , la atitudine zeflemitoare.
    Si la autocompatimire?! Acel ” vai, vai, vai” presupun ca e o insiruire de suspine care, alturate anumitor puncte de suspensie- cam prea multe aparute la intervale scurte- arata o tendinta persistenta de vaicareala.
    Nu lasa sa ti se umple sufletul de o amara dezamagire fata de comportamentul altora!
    Vezi tu, acel Y are ca scop diferentierea nick-ului meu de al altcuiva care a scris ieri aici. 😀
    Semnatura mea arata altfel, de fapt. Nick-ul meu virtual este altul.
    Ramane sa-ti imaginezi niste serpisori tatuati,probabil. Nu stiu. Mintea mea nascoceste alte imagini, dar nu le voi descrie de teama sa nu-ti ranesc simtul artistic.
    O zi buna!:)

    LumY 13 august 2013 9:26 Răspunde
    • Vei fi avand si tu dreptate, ce sa zic.Nu e sarcasm in observatiile mele,nici zeflemea, mai degraba un exces de altruism fata de anumite gesturi ale semenilor.Recunosc, m-am oprit la prima imagine/impuls.Promit sa fiu mai atent si mai ingaduitor.Am si eu defecte cu caru!Zi buna!

      andrei 13 august 2013 10:46 Răspunde
      • Bravo, Andrei, ești foarte înțelept! Ești cel mai cel Andrei dintre TOȚI cei pe care i-am cunoscut!

        Ioana Revnic 13 august 2013 10:54 Răspunde
        • Sunt onorat de aprecierea voastra, Ioana Revnic! Am insa o problema, salivez de cand ai pomenit despre hamsie, imi place mult si nu gasesc la noi in localitate, nu se prepara d`aia adevarata.

          andrei 13 august 2013 11:22 Răspunde
          • Un bărbat adevărat se descurcă întotdeauna! Drum bun, dacă pleci la mare!

            Ioana Revnic 13 august 2013 11:44
  • Când lansaţi cartea la Iaşi?

    Lucian 17 august 2013 11:43 Răspunde
    • Bună ziua! Nu știu DACĂ sau CÂND va fi o lansare la Iași. Dacă se va întâmpla, am să vă anunț.

      Ioana Revnic 17 august 2013 14:01 Răspunde

Lasă un răspuns la Loredana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title