Cu numai o zi înainte de a împlini 32 de ani, o tânără află că are cancer la sân. Este căsătorită de șase luni și acum locuiește în Kentucky alături de bărbatul iubit, după ce ani buni trăise în fabulosul Las Vegas.
Îndură o dublă masectomie; trece prin șaisprezece ședințe de chimioterapie și prin alte zeci de ședințe de radioterapie; se supune operațiilor de reconstrucție a sânilor, dar din cauza radioterapiei suferă o infecție și este nevoită să renunțe la una dintre protezele folosite pentru refacerea sânului stâng.
După doi ani de tratamente istovitoare, cancerul intră în remisie.
Însă, în urmă cu câteva luni, femeia află că are metastaze osoase, iar boala ei a ajuns în stadiul terminal.
Are doar 35 de ani.
O privesc pe Jill Brzezinski-Conley spunând lumii povestea ei, într-un film de 15 minute, realizat la Paris. Femeia e exuberantă, are simțul umorului și reușește să își stăpânească perfect panica. Pare împăcată chiar și atunci când mărturisirile (și imaginile) ating un dramatism greu suportabil:
”It’s just hard when you go through a double mastectomy, it’s the worst pain, it’s indescribable how painful it is and you just don’t have any pride left, you’re like a baby. I couldn’t shower, my husband had to do everything for me. You just have no pride and he was just amazing. Most people that have been married for like 30 years don’t even go through this and here, we’re married for 6 months, and we’ve been through hell and back and that’s why he’s my angel. When you go through cancer it’s not just you that is going through cancer, it’s your family, it’s your friends, it’s all your loved ones…”
Jill Brzezinski-Conley e neverosimil de frumoasă: ochi negri și mari; tunsoare scurtă, ștrengărească; un tatuaj delicat, pe umărul stâng; un zâmbet larg. Îmbracă o rochie roz-pal, vaporoasă, cu un corset ce, în locul sânului stâng, lasă să se întrevadă din când în când o cicatrice întunecată, lungă de-o palmă. Cicatrice pe care o dezvăluie cu totul, în câteva cadre, la finalul filmului.
Secvențele sunt tulburătoare.
Povestea acestei tinere e a multor femei pe care le cunosc – femei care traversează iadul unor suferințe nevindecabile. Cu una dintre ele, o învingătoare în lupta împotriva cancerului la sân, am stat de vorbă și în curând voi scrie despre ea aici.
Seninătatea (un posibil dar al nădejdii în ajutorul divin) cu care cei bolnavi incurabil își poartă boala; demnitatea; curajul lor mă contrariază. Iar fragilitatea fiecăruia din noi în fața unor maladii devastatoare, vulnerabilitatea tuturor – în fața celei mai înjositoare boli care e bătrânețea mă înspăimântă.
Mai înspăimântătoare de atât mi se pare doar mecanicitatea sterilă în virtutea căreia viețuim zi de zi.
Zi de zi.
Zi de zi.
Foto: Sue Bryce
Transcriere în engleză de Adora Petca
Nu puteam ramane indiferenta la aceste randuri… doua matusi, surori ale mamei, au cunoscut aceasta boala… si au fost invinse. Iar pe langa ele, copiii, bunica mea, adica mama lor, sotii si celelalte surori.
In primul caz, trei copiii, unul de numai sapte ani care, venind cu un gingas buchet de ghiocei la patul suferindei, incearca un joc de-a doctorul: Doamna, ce va doare?
De unde o fi gasit puterea sa raspunda ma intreb si acum, dupa douazeci de ani….
Si spaima sadita in noi, femeile din familie, care la cel mai mic semn fiziologic modificat sarim la medic si trecem prin iad pana la aflarea rezultatelor…
Ingrozitor….
O prietena care lucreaza cu bolnavi de cancer mi-a explicat cat de puternici pot sa fie ei si cat…bine le aduce, in mod paradoxal, boala.
Eu cred ca doar cu/in oamenii in care se pastreaza un graunte de spirit(ualitate) se pot petrece asemenea transformari.
Dacă n-aş şti, nu-ş povesti!
Mama mea, da! mama – acel supraom din viaţa fiecăruia – mi-a murit în braţe măcinată de aceeaşi boala cu aproape doi ani în urmă. De la aflarea bolii, pân’ la final, au fost cinci luni. Nu ştiu de câte ori am murit şi am înviat eu în acea perioadă…
Şi mai bine nu ştiam şi nu aveam ce povesti…
Punct.
erată, „n-aş”
Scuzată-mi fie eroarea.
Nu mă ajută cuvintele, în asemenea situaţii.
Îmi pare nespus de rău că ai cunoscut iadul acesta…