„Nu-i așa că iubirea înfrânge răul? (Ana, 7 ani)“

Fata cu un maiou găurit

de

Știre: Pinguinii regali din Antarctica se îmbrățișează pentru a supraviețui. Ei se lipesc unii de ceilalţi pentru a rezista temperaturilor de sub -60 grade Celsius şi vântului ce suflă ameninţător cu peste 160km pe oră.

*

Mereu îi era îngrozitor de frig.  Chiar și în toiul verii umbla înfofolită, purtând nu-știu-câte rânduri de haine și șosete de lână în picioare. Se gândea cu duioșie la bărbații care, vrând să o dezbrace, avuseseră de înlăturat – ore în șir! – veșmintele așezate în straturi: vesta de lână, puloverul gros, bluza de corp cu manecă lungă, tricoul cu manecă scurtă, maioul găurit… Șoșonii, șosetele groase, șosetele subțiri, pantalonii, colanții, ciorapii lungi… Odată ajunși la ciorapi, mai toți abandonau, frânți de oboseală, temerara inițiativă transformată într-o atât de anevoioasă îndeletnicire.

Cineva i-a spus că până și pe prieteni îi folosește ca pe o pelerină îndărătul căreia înfruntă gerul afectiv din lumea ei.

Ea a râs, n-a zis nimica. Dar s-a gândit că așa-zisa pelerină de vreme rea nu-i ține de cald nici măcar cât maioul ei găurit!

Altcineva i-a spus că seamănă cu o ceapă. După care a perorat minute în șir, psihanalizând obsesia cu care obișnuiește să se ascundă îndăratul hainelor.

Ea a râs, n-a zis nimica. Se gândea cu duioșie infinită la maioul găurit în care mama o îmbrăcase în ziua venirii ei pe lume. Nu-l mai dezbrăcase de atunci. Și maioul crescuse odată cu ea.

Iar El i-a spus că împreună vor fi doi pinguini regali ce se lipesc unul de celălalt, ca să răzbată prin pustiul afectiv din lumea în care hălăduiesc. Că împreună nu le va fi niciodată frig. Nici măcar când unul dintre ei are să moară – înaintea celuilalt –  căci dragostea pe care nu vor apuca să și-o mărturisească le va dogorî din trup, în locul sufletului.

Ascultându-l, Ea se gândea la smerenia cu care El o privise decojită de mai toate învelișurile. Își amintea că El îi mângâiase cu pioșenie șoșonii, șosetele groase, șosetele subțiri, pantalonii, colanții, ciorapii lungi. Dar că și El o strigase cu numele unei străine: Sfântă Fecioară! Sfântă Fecioară! (În toate celelalte împrejurări asemănătoare, toți ceilalți fuseseră mai inspirați. O botezaseră cu  numele unor femei în carne și oase: Cici, Dido, Emi, Zamora… Foste iubite!)

Ea a râs, n-a zis nimica.

A început să îmbrace, peste maioul ei găurit – tricoul cu mânecă scurtă, bluza de corp cu mânecă lungă, puloverul gros, vesta de lână…

 

Pictură de Ojan Shirozhan: http://www.ojan-gallery.com/

 

Categorii:
Povești

Comentarii

  • Textele care iti fura zambete si uimiri sunt cele mai bune texte pe care sa le ai la indemana si asta e un text bun.

    Z.e 18 mai 2012 10:59 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title