„Nu-i așa că iubirea înfrânge răul? (Ana, 7 ani)“

Dragă Alice,

de

De ani buni țin pe ușa frigiderului, sub un magnet în formă de inimă, un bilet pe care cândva am scris cu o cerneală de culoarea verde-otravă: Am în jur – farsori. Până nu demult, citeam panseul cu sfințenie, ori de câte ori simțeam că luciditatea și scepticismul meu sunt în pericol de a fi dizolvate de un sentimentalism desuet.

Încerc să îmi amintesc momentul în care voi fi emis dramatica sentință.

Să fi fost ziua când bărbatul care îmi promisese totul, cu un fanatism demn de un jihad (purtat împotriva oricui ne-ar fi stat împotrivă) mi-a trimis în loc de obișnuitul salut matinal -livrat prin e-mailuri împănate cu muzici și declarații patetice- un mesaj aseptic în care mă înștiința că vrea să trăiască până la adânci bătrâneți cu un altul? (Ce dulci nimicuri mi se par de atunci toate părăsirile – trecute, prezente, viitoare – pentru o alta!)

Sau vreuna din acele zile când m-am nimerit martor inoportun al lepădărilor de mine pe care oameni dragi (sancta simplicitas!) le exersau ca pe un striptease îngălat, în fața unor spectatori de ocazie?

Ar fi putut să fie chiar zilele când deveneam zidul plângerilor, în preajma căruia toți nefericiții se aciuau mai abitir ca la sânul mamei; ca apoi, despovărați de tristeți, să se reașeze tihniți lumea lor unde plânsul meu nici azi nu răzbate.

Ori prea desele zile în care am jurat să nu mai cred în nimeni; să nu mai simt nimic; să păstrez la-ndemână doar arma cinismului și scutul indiferenței: fiindcă am în jur – farsori.

Într-una din acele zile m-ai primit în lumea ta. La început, mă temeam că nu îmi voi găsi, acolo, un loc. Credeam și nu credeam că lângă tine stau oameni frumoși. Credeam și nu credeam că ei cred – cu adevărat – în bine, în compasiune, în prietenie, în orice fel de dragoste.

Încet-încet, lumea ta a devenit și lumea mea: Atât de mult, încât am decis că amân să nu mai cred în nimeni; să nu mai simt nimic; iar arma cinismului și scutul indiferenței să le scot la iveală doar în răfuieli cu nevolnici. Lumea ta a devenit și lumea mea. Uneori – deseori! – aș putea să jur că aici sunt acasă.

De când lumea ta a devenit și lumea mea, iar unii din prietenii tăi au ales să-mi fie prieteni, am început să uit că pe ușa frigiderului stă prins de ani buni nenorocitul de bilet pe care însemnasem cu cerneala verde-otravă un banal sofism ridicat la rang de dogmă personală.

Astăzi, de ziua ta, am să îl desprind de la locul lui și-am să-l fac ferfeniță.

Mulțumindu-ți în gând că printr-o vrajă numai de tine știută m-ai ajutat să mă îndoiesc de adevărurile-mi păguboase.

La mulți ani, Alice!

Credința, nădejdea și dragostea pe care tu și cei din lumea ta (din lumea noastră) le-au înviat înlăuntrul meu să ți se întoarcă înmiit.

La mulți ani, în ritm de Tango!

 

O fotografie de Marco Laza

 

Comentarii

  • Scumpa Ioana, nu mai primesc scrisori de multa vreme. Nu stiu de ce, oamenii nu mai scriu scrisori si ne instrainam unii de altii. Asa ca misiva ta splendida si tulburatoare imi este dar de pret. Am sa o printez si am sa o asez pe frigider, ca sa nu mai cred ca lumea e plina doar de farsori, ci sa-mi amintesc mereu, mereu, ca n-am trait degeaba daca in jurul meu s-au adunat si-mi sunt prieteni oameni atat de frumosi cum esti tu. Multumesc!

    Alice Nastase Buciuta 13 iulie 2013 6:24 Răspunde
    • Si eu iti multumesc, Alice! Zile senine, dragoste și fericire îți doresc.

      Ioana Revnic 13 iulie 2013 7:14 Răspunde
  • Dragelor, sunteti adorabile!

    jeni 13 iulie 2013 15:40 Răspunde
    • Jeni, mă bucur că ai trecut pe-aici!

      Ioana Revnic 14 iulie 2013 5:33 Răspunde
  • Ioana, cred ca este prima scrisoare pe care o citesc de o gramada de ani, care nici macar nu-mi este adresata, insa mesajul ei m-a impresionat si, dincolo de admiratia pe care o port scrisului tau, empatizez cu continutul ei. Ma bucur mult ca ai hotarat, la ceas aniversar pentru draga noastra Alice, sa arunci la gunoi precepte autoimpuse, daunatoare tie si celor care ar dori, cu ganduri bune sa se apropie de tine. Sigur, vei afla ceea ce-ti doresti, alaturi de oameni onesti si buni care, asemeni lui Alice, te vor asigura ca viata are nenumarate laturi superbe. Trebuie doar sa ai rabdare si bunavointa, ceea ce imi pare ca ai din plin, pentru ca viata sa-ti fie luminoasa asa cum esti tu prin intreaga ta fiinta.

    Luminita 14 iulie 2013 8:18 Răspunde
    • Luminița, de la o vreme nu mai sunt nici atat de prăpăstioasă, nici atât de vigilentă ca altădată. Dar nici încredere prea mare în cei din jur nu am. Drept e că aici, alături de voi, am găsit câțiva oameni faini (majoritatea – femei :)), pe care îi simt empatici și complici. Tu ești unul dintre acești oameni.

      Ioana Revnic 14 iulie 2013 10:34 Răspunde
      • Multumesc pentru apreciere. Pacat ca nu ai aflat si un barbat ce ar merita simpatia ta. Oricum, timpul nu e pierdut si, cine stie, de unde sare un admirator care sa te cucereasca 😉

        Luminita 14 iulie 2013 12:09 Răspunde
        • Când vine vorba de bărbați și de femei, instinctiv mă solidarizez cu femeile, deși, de regulă, îmi pare că mă înțeleg(eam) mai bine cu domnii decât cu doamnele. Faptul că printre cei cu adevărat apropiați mie se numără mai multe femei decât bărbați e o ciudățenie. Prin urmare, am ajuns la concluzia că prietenele mele (din viața reală sau din cea virtuală) nu-s femei obișnuite. Sunt SUPERFEMEI.

          Ioana Revnic 14 iulie 2013 13:15 Răspunde
  • Si eu la fel, am mai multe prietene femei decat barbati si ma solidarizez adesea in sens nobil si feminist cu multe dintre reprezentantele lumii noastre. Am scris trei carti colaborand cu femei, doua impreuna cu Aurora Liiceanu, una cu Simona Catrina si inca una, Cele mai frumoase iubiri, impreuna cu multe femei minunate care au impartasit alaturi de mine povestile lor.
    Poate ca fac asta si instinctiv, pentru ca nu stiu cum sa plac un barbat atat de mult, incat sa imi fie prieten bun, dar sa imi fie doar prieten. Poate nu…

    Alice Nastase Buciuta 14 iulie 2013 17:05 Răspunde
  • Ioana,citesc revista de multi ani.Am inceput sa scriu nu demult.Cand am inceput sa am probleme cu sotul meu.Citind aici zilnic,nu stiu sa fac diferenta intre fictiune si realitate cum nu am stiut ca sotul meu, si colega mea de birou sunt doi „farsori”.Ea nu m-a pacalit mult timp,dar el da.E adevarat ca ai fost parasita pentru un altul,sau e doar asa ,o povestioara ?E ceva ce pe mine ma framanta mult.

    Rodica.m 15 iulie 2013 11:47 Răspunde
    • Dragă Rodica, e purul adevăr din păcate pentru mine. Însă nu am motive să mă victimizez, întrucât am intuit ce avea să mi se întâmple. Două lucruri am învățat din povestea asta: 1. O femeie nu are NICI O șansă când concurează cu un alt bărbat. 2. Legăturile dintre ei sunt mult, mult, mult mai puternice decât își pot imagina cei care nu le cunosc îndeaproape. Sunt, cred eu, dacă nu indestructibile, atunci aproape imposibil de desfăcut.

      Ioana Revnic 15 iulie 2013 12:06 Răspunde
      • Nu ma gandeam nici o clipa la victimizare.Eu am o fiica de 19 ani.Esti fericita ca nu ai facut un copil cu un astfel de individ.Nu stiu inca nimic sigur,dar in general nu ma prea inseala simturile.Eu cred ca e MULT,MULT mai cinstit si de usor de trecut peste durere cand vine si recunoaste cine este de fapt.E foarte frustrant cand nu stii adevarul,nu vrei sa acuzi pe nedrept.E ingrozitor.Si da, ei au afinitati,isi cunosc punctele sensibile si eu cred ca au o mare problema cu identitatea lor in primul rand.Daca nu sunt curajosi,putin probabil sa recunoasca de bunavoie.Mai mult, au nevoie de un paravan pentru problema lor si pentru asta manipuleaza oamenii.

        Rodica.m 15 iulie 2013 12:21 Răspunde
        • Ai dreptate, e mult mai bine să ți se spună adevărul. Iar nu momentul cand eu am avut parte de un asemenea adevăr m-a tulburat: ci faptul că un om care, fără să îi cer nimic, a știut să îmi fie în primul rând un prieten și un complice – așa cum nu mi-aș fi imaginat că poate să fie cineva – m-a ras din existența lui. Ții minte cum curățau unii, mai demult, etichetele uscate, de pe sticle și de pe borcane, cu cuțitul? În starea aceea de ,,etichetă” am ajuns și eu; și nu mi-a fost deloc confortabil.
          Totuși, trebuie să fiu onestă și si recunosc că fără a fi fost căsătoriți(sau poate că tocmai de aceea:)), cu acest om am împărțit ceva de care nu m-aș lepăda niciodată.
          Oricum, lucrurile nu-s doar în alb și în negru, în această poveste iar personajele nu-s numai pozitive (nici măcar eu) sau numai negative.
          Recunosc – episodul m-a marcat foarte, foarte mult. Nu exact în momentul întâmplării lui; ci după un timp.

          Ioana Revnic 15 iulie 2013 17:58 Răspunde
  • Citesc pe acest site de cativa anisori. Urmaresc coffechatul si toate povestile de viata scrise acolo, insa niciodata nu am auzit de o femeie parasita pentrun UN altul! Este de-a dreptul incredibil! Citind acum si comentariile schimbate cu Rodica, ma gandesc ca, poate, a fost doar o tehnica de a va desparti. Ai certitudinea ca EL si El au ramas impreuna? Recunosc, mintea mea desi inca tanara, dar traditionala poate concepe relatii numai intre un EL si-o EA. Alta combinatie nu exista pentru mine 🙂
    Totusi, esti unica! Dintre toate parasitele pamantului, cate crezi ca au ost lasate pentru un alt EL? Deci, priveste partea plina a paharului 🙂

    Maria T 30 iulie 2013 10:51 Răspunde
    • Maria T, da, au rămas. De fapt, EU eram intrusa. Aproape că îl invidiez pe omul pe care l-am iubit pentru devotamentul celuilalt față de el; pentru felul în care celălalt a știut să-l sprijine; pentru că îi este coechipier. Împreună sunt indestructibili. M-am întrebat, la vremea respectivă, dacă dintre cei doi m-am îndrăgostit de bărbatul potrivit…

      Ioana Revnic 30 iulie 2013 11:03 Răspunde
    • Maria T,nici pe departe Ioana nu este unica.Este doar norocoasa ca omul de langa ea s-a decis sa recunoasca ce e de fapt.Nu e usor sa recunosti in fata lumii ca esti homosexual.Au razboaie crunte si ei cu ei,pana inteleg ca de fapt ei sunt altfel decat marea majoritate.

      Rodica.m 31 iulie 2013 12:52 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title