„Nu-i așa că iubirea înfrânge răul? (Ana, 7 ani)“

De despărţire

de

Eu nu voi fi lângă tine să te ţin de mână, atunci când ai să mori.
Nu-i nimic!
Oricum niciodată nu ţi-am fost alături, în momentele cele mai importante din viaţă.

Nu te-am adormit. Nu te-am vegheat. Nu te-am smuls niciodată din căngile vreunui coşmar. Nu te-am văzut cum te trezeşti dimineaţa. Nu te-am hrănit. Nu ţi-am făcut cafeaua amară. Nu te-am oblojit când ai fost bolnav. Nu te-am consolat când ai plâns. Nu te-am îmbărbătat când te-ai crezut înfrânt.

Nu am avut grijă de tine.
Nu am învăţat să-ţi fac nod la cravată. Nu ţi-am netezit gulerul cămăşii, înainte să ieşi în lume. Nu ţi-am aranjat părul ciufulit. Nu te-am aşteptat acasă. Nu te-am întrebat, la întoarcere, ce-ai făcut peste zi. Nu te-am îmbrăţişat în prag. Nici nu te-am mângâiat pe obraz, ca să măsor cât ţi-a crescut barba.

Nu am împărţit cu tine nopţi şi zile.
N-am fost de faţă când ţi-ai celebrat victoriile.
Nu am sărbătorit niciodă alături de tine – nimic.

Nu ne-am copilărit: nu am aprins vreodată, împreună, un foc; nu am făcut un om de zăpadă; nu am mâncat amândoi dintr-un măr copt; în nicio primăvară nu ne-am aşezat laolaltă într-o livadă înflorită.

Nu ne-am jucat îndeajuns.
Am râs prea puţin – împreună.

Degeaba te-am ştiut pe de-a-ntregul de parcă din carnea mea ai fi fost plăsmuit.
Degeaba m-ai ştiut pe de rost.
Niciodată nu-am avut parte pe deplin unul de altul.

Eu?!
Eu nu voi avea parte de tine nici măcar când ai să mori.

Mâini străine îţi vor spăla trupul de închipuirea mângâierilor mele; de nălucirile sărutărilor mele – de-atâtea ori promise, mereu amânate.

Mâini străine te vor înveşmânta ca de sărbătoare.
Îţi vor aranja nodul de la cravată.
Îţi vor netezi gulerul cămăşii.
Îţi vor cuminţi, poate, părul ciufulit.
Te vor atinge pe-obraz, cercetând de ţi-a crescut barba.

Eu nu voi fi lângă tine să te ţin de mână, nici măcar când ai să mori.
Nu am să te veghez.
Nu am să te apăr.
Nu am să plâng.
Nu am să fiu acolo, să te implor: Hai, smulge-te din căngile acestui ultim, preacumplit coşmar!

Eu sigur nu voi mai fi – pe-atunci – nicăieri!

Mare scofală!
Oricum – niciodată nu ne-am avut alături, în momentele cele mai importante din viaţă.

 

Pictură de Ioana Teodora Klein; mai multe detalii – aici

 

Tag-uri:
·

Comentarii

  • Your message…

    gabryela 29 martie 2014 22:35 Răspunde
    • Ioana Revnic 30 martie 2014 8:32 Răspunde
      • Yes, she won’t be with you at your last days, because you’ve been too busy with your life, others women, to invite her, to make her part of yours…you’ve been involved in too many existences, too many complications, too many women to share life goods and bad, but not your heart, or your soul, because if you were to have given your soul to one, you won’t be here, complaining about not being together…then, you offered yourself, your days, nights, life’s pleasures to all, but not to the one who gave you her soul, that one who believed in you , in the future you were to build with, but never found appropriate to start in real life, what was in yours plains, you’ve been too busy with your business in Ghana, Nigeria, Afghanistan, Morocco, to come to her…so you just don’t know where is your soul, which woman captured and kept your soul…

        Name Alice 3 aprilie 2014 11:54 Răspunde
        • În fond, fiecare alege cum să se raporteze la celălalt: şi cel sau cea care iubeşte prea mult, şi cel iubit.

          Ioana Revnic 3 aprilie 2014 20:17 Răspunde
  • M-a cam durut textul tău… M-a cam răscolit…

    Maria T 1 aprilie 2014 17:51 Răspunde
    • Am să caut un antidot.

      Ioana Revnic 2 aprilie 2014 4:15 Răspunde
  • Am cateva comentarii, pe care le-am purtat in gand intreaga zi. Ele nu au legatura unul cu celalalt, ci doar fiecare in parte cu scrisoarea ta:
    1. De multa vreme nu am mai fost asa invidioasa pe frumusetea unui text pentru ca nu l-am scris eu.
    2. De multa vreme nu am mai fost asa invidioasa pe frumusetea unei iubiri, pe care nu am trait-o eu.
    3. De multa vreme nu ma mai gandisem ca ar fi fost minunat sa fiu lesbiana, ca sa pot iubi asa cum ar merita femei ca tine.

    Alice Nastase Buciuta 2 aprilie 2014 19:02 Răspunde
    • Pentru lumea mare, nu spun despre mine decât ce mărturisesc pe blog. Cele mai frumoase scrisori de-aici s-au născut dintr-o iubire trăită (de mine!, că nu fac afirmaţii în numele altuia) de-adevăratelea.

      P.S.1 De multe ori m-am gândit că, de-aş fi fost bărbat, aş fi ştiut pe cine să iubesc. Cunosc câteva femei minunate. Mi-e cam ciudă că respectivele sunt îndrăgostite de bărbaţii lor. Una dintre ele îl iubeşte pe Paul. Alta, tot o prietenă de Mare Dragoste – pe Dan :). Aşa că nu-mi rămâne decât să iubesc în continuare bărbaţi.

      P.S.2 Alice, pe mine femeile nu mă prea îndrăgesc. Ce vreau să spun e că ,,punctul 3″ din mesajul tău e o declaraţie de dragoste cum rar mi-a fost dat să aud. MULŢUMESC.

      Ioana Revnic 2 aprilie 2014 19:29 Răspunde
      • Ioana, da, e o declaratie de dragoste. Eu chiar sunt genul de femeie care se poate indragosti citind un text, o scrisoare, un mesaj, un cuvant scrijelit pe zapada. (Genul acela pagubos…) Femeile care nu te indragesc sunt invidioase pe tine, fiindca, asa cum ti-am scris si mai sus, da, starnesti invidii. Pacatul tau este ca esti exceptionala. Trebuie sa ti-l asumi si sa-l induri.

        Alice Nastase Buciuta 4 aprilie 2014 5:48 Răspunde
  • Dur…..dar adevarat in f multe cazuri 🙁

    Nicoleta 2 aprilie 2014 19:09 Răspunde
    • …cred că în TOATE cazurile de acest fel.

      Ioana Revnic 2 aprilie 2014 19:30 Răspunde
  • pentru cele care am tarit o astfel de iubire, este cel mai crud adevar si cea mai sfasietoare realitate….

    ali 2 aprilie 2014 19:23 Răspunde
    • Bine (că) ne-am întâlnit în club!

      Ioana Revnic 2 aprilie 2014 19:29 Răspunde
  • Ioana, este al doilea cel mai frumos text al tau (cel mai mult mi-a placut scrisoarea aceea publicata in Revista Tango)…iti multumesc ca ma faci sa simt…:)

    Alina Birsan 4 aprilie 2014 18:53 Răspunde
    • „Personajele” din ambele texte sunt aceleaşi.

      Ioana Revnic 4 aprilie 2014 23:03 Răspunde
  • Textul este superb! Si pe mine m-a fascinat…dar eu nu ma pricep deloc la cuvinte – de aceea am tacut pana acum – ma pricep doar sa citesc cuvintele frumoase scrise de altcineva.

    jeni 5 aprilie 2014 19:36 Răspunde
    • Jeni, la mulţi ani şi pe-această cale!

      Ioana Revnic 6 aprilie 2014 19:03 Răspunde
  • Frumos scris si se vede ca este mult suflet si foarte mult adevar in ceea ce scrii.

    Sebimarket 6 aprilie 2014 3:53 Răspunde
    • N-am suflet, Sebimarket! E doar (ca) o părere…

      Ioana Revnic 6 aprilie 2014 5:22 Răspunde
  • Splendid transpusa in cuvinte o stare…Multumesc, Ioana 🙂

    Corina 7 aprilie 2014 14:06 Răspunde
    • Mulţumesc, Corina!

      Ioana Revnic 8 aprilie 2014 23:25 Răspunde
  • Din pacate, inteleg mult prea bine textul asta.
    Si din pacate, nu am (loc fizic) unde sa plang pentru cuvintele astea, care au existat – si inca exista sub forma de trairi in inima mea. Niste trairi pe care le-am urât, recunosc.

    Dar asta nu inseamna ca nu e o scrisoare superba, dimpotriva…

    Silvia 7 aprilie 2014 19:32 Răspunde
    • Bine-ar fi să faci pace cu toate simţămintele astea. Pentru binele tău.

      Ioana Revnic 8 aprilie 2014 23:14 Răspunde

Lasă un răspuns la Silvia Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title