„Nu-i așa că iubirea înfrânge răul? (Ana, 7 ani)“

Cum e să fii femeie?

de
Lia Faur

… e enervant, plăcut, insolit, solicitant, incitant, derutant, e un blestem, o corvoadă, un privilegiu, e un atu…

Dar cum să îi mărturisești așa ceva unui bărbat care întreabă cum e să fii femeie? De fiecare dată când mi-a fost dat să aud năbădăioasa întrebare (însoțită, de regulă,  de un zâmbet condescendent) m-am abținut să ofer lămuriri, ca nu cumva să spulber misterul feminității, de a cărui „administrare” inteligentă noi, femeile, suntem direct responsabile. De fapt, ca să fiu sinceră, curioșii mei nu s-au arătat niciodată suficient de răbdători să asculte până la capăt tot ce aveam de răspuns.

Există, totuși, un bărbat care nu numai că întreabă, dar și ascultă: Alex Ștefănescu. El are meritul de a fi găsit femeia care știe TOATE secretele neamului femeiesc. Și care este gata să i le divulge. Să o iubim sau nu, pentru asta? Numele ei: Lia Faur. Dar cine este Lia Faur?

*

La Arad, în primăvara lui 2010, în holul unui hotel elegant, Lia Faur îl intervievează pe Alex Ștefănescu. Criticul literar aflat acolo în calitate de președinte de onoare al unei olimpiade naționale răspunde, entuziast, la întrebările adresate de interlocutoarea lui. Lia Faur este poetă, este profesoară, face jurnalism cultural, scrie articole de critică literară, este mamă și soție.

Mă aflu la Recepție, așteptând ca dialogul dintre cei doi să se încheie. Dar ei nu par să se grăbească. Femeia întreabă neobosită, notează, vorbește, explică. O studiez. Unduiri ale umerilor, ridicări ale capului fac ca părul ei blond să ofere un spectacol fascinat. Nu o aud vorbind, dar după jocul părului ei ondulat, îmi imaginez ce întreabă. La întrebările prea îndrăznețe, șuvițele zvâcnesc, aruncate pe spate. Întrebările ofensive sunt însoțite, paradoxal, de apleacări ale frunții. Părul îi învelește – pudic – frunte, obraji și gât. Melancolii interogative o fac să își aplece tâmpla înspre dreapta. Cu o mână lenevoasă își trece părul, întreg, îndărătul gâtului, apoi peste umărul drept, iar de pe umăr – până la jumătatea brațului. Cele mai multe răspunsuri o fac să râdă. Părul îi zornăie ca niște brățări din bănuți de alamă, mișcate în ritmul unui dans nebun.

Alex Ștefănescu o studiază mai abitir decât mine. E, ca de obicei, curtenitor; aproape tandru. Avea să mărturisească după un an, într-un articol din „România literară” că exact în momentul căruia îi eram martoră, Lia Faur câștiga fără să știe rolul de parteneră de dialog, pentru o carte. O carte despre cum e să fii femeie…

Un volum din care le ofer – în exclusivitate –  cititorilor acestui blog, un fragment inedit.

Guest Stars: Lia Faur și Alex Ștefănescu

*

– Eşti mereu, în orice situaţie, conştientă de apartenenţa ta la „regnul” femeiesc? Dacă, de exemplu, contempli un răsărit de soare, ai sentimentul că eşti o femeie care contemplă un răsărit de soare? Sau te simţi pur şi simplu o fiinţă omenească? Există momente în care uiţi că eşti femeie? Care sunt acele momente?

– Când privesc un răsărit de soare nu sunt decât o femeie care priveşte un răsărit de soare. Pe care o copleşeşte emoţia până la lacrimi şi nu  ascunde acest lucru, nu-şi acoperă chipul, nu banalizează momentul, nu schimbă vorba.

Râd sau plâng, mă înfior pentru o nouă zi, vulnerabilă şi fragilă în sentimentele mele. Nu mă simt mai femeie atunci decât în alte momente; nu ştiu ce simt alte fiinţe, eu însă mă las copleşită de marile minuni zilnice care mi se înfăţişează în fiecare loc, altfel. Într-un fel este apusul când cobor podul din cartierul Micălaca spre Podgoria şi lumina îmi inundă maşina, făcându-mă să închid ochii şi să reduc viteza, şi altfel este apusul la mare unde ai impresia că odată cu dispariţia soarelui dispare şi lumea. Cred că în acele momente nu ai cum să uiţi că eşti femeie, ştiu că un bărbat nu s-ar comporta la fel, dimpotrivă, trăirile lui ar fi bine mascate în cuvinte sau sub o privire imperturbabilă.  Cei care nu fac aşa mă vor contrazice, dar, orice s-ar spune, majorităţii bărbaţilor nu le plac astfel de efuziuni sentimentale.

Nu pot uita că sunt femeie, fac zilnic gesturi specifice, în genere, femeilor; mă privesc în oglindă, îmi pun măşti cu miere şi ulei de măsline, îmi îngrijesc unghiile, îmi verific greutatea, pregătesc pacheţelul cu mâncare, mă îngrijorează o mână prea caldă, mă deshidratez din cauza emoţiei în faţa unor persoane ce aşteaptă să le vorbesc. Îmi place însă când, ştiindu-mă cum sunt, reuşesc să mă surprind făcând gesturi de care nu mă credeam în stare.

Mi s-a întâmplat să nu am încredere în aptitudinile  mele „automobilistice”, mai ales că mi s-a explicat cât de greu este pentru o femeie… După ce am obţinut mult râvnitul carnet de şofer, trebuia să şi conduc maşina. Dar în astfel de situaţii, se ştie, nimeni nu prea are încredere în tine să te lase singur la volan. După câteva curse, în care mă simţeam ca un avion teleghidat, în care ordinul devenise stare de fapt, „pune frână”, „accelerează”, „depăşeşte” ş.a., într-o dimineaţă devreme, profitând de o situaţie favorabilă mie, m-am urcat în maşină şi am pătruns direct pe DN 7, singură printre şirurile lungi de tiruri.  Cred că a fost prima dată în viaţă când sexul mi-a devenit incert, nu mai ştiam dacă sunt femeie sau bărbat. Singurul lucru care mai conta era să merg pe dreapta şi să mă asigur că maşina din faţă trece pe lângă mine şi nu peste mine. La capătul „cursei” m-am simţit puternică, masculină, dar tremurând din toată carnea mea de femeie, vreo săptămână am avut febră musculară şi am evitat orice discuţie care mi-ar fi trezit în minte imaginea mea de pe şosea.

Uneori simt însă acut fragilitatea feminină când fac activităţi combinate, mă îmbrac în rochie, dar trebuie să rezolv o pană, să plătesc facturi, să împing căruciorul la supermarket, să transport plasele cu legume şi fructe. În aceste situaţii, devin mai „bărbată”, dar tot nu uit că  că sunt femeie.

– Dacă Dumnezeu ar întoarce timpul înapoi până înainte de naşterea ta şi te-ar întreba ce vrei să fii, băiat sau fată, ce ai răspunde? Dacă ai afla că, în afară de viaţa de acum, mai ai de trăit o viaţă, ce ai vrea să fii în acea a doua viaţă, băiat sau tot fată?

– La ce mă supui!  L-aş ruga pe Dumnezeu să-mi spună ce e mai bine pentru mine şi I-aş zice să nu se mai joace astfel. Aş deveni responsabilă pentru tot restul vieţii mele, iar El mi-ar putea răspunde, atunci când mă plâng: „tu ai ales!”

Cred că singurul criteriu de alegere, al meu, ar fi cel semantic, aş lua cuvântul „fată” şi l-aş repeta în gândul lui Dumnezeu, de mai multe ori. Apoi, „băiat”, şi aş descoperi că cele două vocale sună mai bine în primul, că „ă-ul” final e continuu, pe când „t-ul” se termină brusc, e discontinuu. Pentru acest motiv, aş alege „fată”, dar, dacă aş cunoaşte viaţa care ar urma, dacă mi s-ar prezenta un film în care să văd durerea femeii la naştere, cu siguranţă, aş spune, „băiat”.

La a doua întrebare ţi-aş răspunde: „cal”, un cal nedomesticit, asta mi-ar plăcea să fiu. Băiat sau fată? Păi, în momentul acesta, în care scriu (mai, duminică, ora 00: 51), aş vrea să fiu bărbat, un bărbat care să ştie să dăruiască din forţa şi tandreţea lui. Care să-şi cuprindă femeia în braţe şi să o ţină aşa până dimineaţă, adormind pe zgomotul ploii. Aş aştepta ca ea să adoarmă şi m-aş bucura de respiraţia ei firavă pe braţul meu.  M-aş înfiora, chiar aşa bărbat cum sunt şi, liniştit, aş adormi şi eu. Bucuria de a o putea ţine pe femeia iubită cât mai aproape de piept m-ar încuraja şi hrăni pentru încă o noapte din viaţa mea. În somn „mi-ar aparţine toată” (nu este de la mine, ci de la Şerban Foarţă), iar eu aş fi protectorul lângă care ea se simte iubită şi în siguranţă.

Mi-ar plăcea să fiu bărbat şi pentru a nu mi se putea reproşa, uneori, că mulier facta non est ad imaginem (Augustin).

Mi-ar plăcea să fiu bărbat pentru a-i arăta celei de lângă mine cât este de specială, câtă nevoie am de prezenţa ei ca să pot fi eu. Şi mi-aş menţine vitalitatea iubind. Trăindu-i sensibilităţile şi neîncercând să-i demonstrez slăbiciunea.

*Alex. Ştefănescu, Cum e să fii femeie?, convorbiri cu Lia Faur (volum în curs de apariţie)

Sursă foto Alex. Ştefănescu: http://www.tvr.ro/mediafile.php?id=71521

Categorii:
Guest Star

Comentarii

  • Frumos articol, Ioana! Fiecare femeie e o poezie a vieţii şi emoţiilor prea rar stârnite din adâncuri, a mirărilor unei descoperiri continue şi, inevitabil, a cărţilor purtate în suflet. Depinde doar de interlocutor să-i aducă la lumină necunoscutul.

    Maria 12 aprilie 2012 21:44 Răspunde
    • Ai dreptate, Maria! Dar cat de putini sunt cu adevarat atenti la ,,poezia” feminitatii!

      Ioana Revnic 13 aprilie 2012 8:10 Răspunde
  • Lia Faur este cu adevarat o persoana fermecatoare, insa constat puterea de a transmite lectorului crampeie din spiritualitatea si sensibilitatea ei, usurinta cu care trece de la un subiect la altul, bucuria de a impartasi lucruri profunde alaturi de banalitati casnice. Astept cu nerabdare aparitia volumului.

    Laura Orban 18 aprilie 2012 17:55 Răspunde
    • Subscriu celor spuse de tine, Laura. Sunt sigura ca volumul va fi unul surprinzator, seducator, acaparator.

      Ioana Revnic 18 aprilie 2012 18:07 Răspunde
  • Felicitari Doamnelor, pentru felul in care reusiti sa aduceti in lumina frumusetea faptului de a fi „FEMEIE”.
    Felicitari si Domnului Alex Stefanescu, care stie cum sa interogheze pentru a obtine raspunsurile dorite.
    Astept cu nerabdare volumul, din care cu siguranta vom avea de invatat sau cu ajutorul caruia ne vom reaminti ca suntem cu adevarat „femei”…

    Stefana 19 aprilie 2012 7:54 Răspunde
    • Eu nu am alt merit decat acela ca am reusit sa le ofer – in exclusivitate – cititorilor site-urilor Marea Dragoste&Tango un esantion dintr-o viitoare carte scrisa cu farmec si cu talent literar. Asa ca le transfer celor doi invitati speciali TOATE felicitarile, Stefana.

      Ioana Revnic 19 aprilie 2012 9:55 Răspunde
  • Mda…citind întrebările domnului Alex Ștefănescu, realizez că mi-ar fi plăcut să-mi fie adresate… mă resemnez cu ideea că doamna Lia Faur a fost în asentimentul nostru, al tuturor. Așteptăm volumul, titlul are menirea să ne pregătească nu doar în vederea lecturii, ci și a introspecției. Ne interesează pe TOATE!

    Ștefania 24 aprilie 2012 10:19 Răspunde
    • Cartea va fi lansata la Bookfest, in perioada 30 mai-3 iunie. Volumul apare la Editura Masina de scris. Informatii la cald despre noile aparitii editoriale semnate (si) de Lia Faur se gasesc pe pagina de facebook a acesteia. Stefania, bine ai venit pe blogul meu. Multumesc pentru vizita.

      Ioana Revnic 24 aprilie 2012 10:43 Răspunde
      • Mulțumesc! Deși până acum nu mi-am făcut simțită implicarea în discuții, voi avea grijă ca ea să fie menționată scriptic…în fond, toate avem ceva de spus!

        Ștefania 24 aprilie 2012 10:56 Răspunde

Lasă un răspuns la Ștefania Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title