„Nu-i așa că iubirea înfrânge răul? (Ana, 7 ani)“

Ce cadouri aţi primit?

de

Le probez!, spune Gogu în timp ce fâlfâie pe sub nasul vânzătoarei trei sutiene. Apoi dispare în cabina de probă, fără să aştepte vreun răspuns de la aceasta. Biata femeie îl urmăreşte siderată. Încearcă să spună ceva, dar nu reuşeşte decât să îşi mişte minute bune palmele deschise larg, cu degetul mare al fiecăreia bine înfipt în tâmple. Trec prin faţa ei şi ridic din urmeri, căci nici eu nu înţeleg mare lucru din ce se întâmplă. Ca să fiu sinceră, şi mie mi se pare că Gogu a înnebunit. Bine că nu a luat cu el şi nişte chiloţi tanga…, o liniştesc pe femeie, în timp ce merg ţintă la garderoba în care se claustrase amicul meu. Acolo, dau la o parte draperia: Gogu stă chircit şi aranjează pe rând, pe genunchi, cupele fiecărui sutien. Ăsta e perfect! strigă fericit şi îmi întinde unul din dantelă neagră. Îl cumpăr!

Într-adevăr, e mărimea potrivită, adică 85 C cât poartă Erji, soţia lui. I-aş fi spus asta, de m-ar fi întrebat.

Pe de altă parte, mi-a plăcut să-l văd cum se chinuie să-i cumpere neveste-sii, de Crăciun, un cadou numai şi numai pentru ea, aşa cum l-am sfătuit de azi-dimineaţă, când m-a luat la cumpărături.

Caută ceva numai şi numai pentru ea, i-am repetat de nu ştiu câte ori! Nu tigăi! Nu aparate de bucătărie! Şi, mai ales, nu cauciucuri de iarnă pentru maşina voastră, cum ai făcut anul trecut!

Unde sunt ingenioşii şi grijuliii de felul lui Gogu? mă întreb de fiecare dată când primesc – de la un bărbat – un cadou nepotrivit.

Cândva, unul care-mi făcea curte de puţină vreme mi-a dăruit câteva sute de lei, ca să-mi cumpăr SINGURĂ de Crăciun – ca din partea lui – tot ce-mi doresc. Am fost dezamăgită că respectivul nu s-a străduit să găsească – pentru mine! – un flecuşteţ simpatic. Dar am luat banii. Şi, cum tot trebuia să-i fac la rându-mi un cadou, i i-am dat înapoi: să îşi ia SINGUR de Crăciun – ca din partea mea – tot ce-şi doreşte.

 

Dar de la cei de-acelaşi soi cu Gogu am şi cadouri inspirate.

Fratele meu mi-a dăruit stiloul Poenari de care m-am îndrăgostit la prima vedere. E făcut din arţar american; e de-un galben veşted, iar pe capac are inscripţionat numele meu.

Parfumul meu preferat l-am primit ultima oară de la un tânăr cu care m-am împrietenit în tren. Eu mergeam la Bucureşti la un târg de carte. El – să ia avionul spre Germania, unde locuieşte. Când într-un moment de cochetărie am scos parfumul din poşetă, ca să împrospătez cu un puf starea-mi de spirit şi mirosul din compartiment, i-am povestit tot ce ştiam despre sticluţa rozalie, cu fluture, pe care o cumpăr doar de pe internet şi pe care mereu o port asupra mea.

La despărţire, am schimbat numere de telefon. După o lună, mă anunţa printr-un sms că taică-său fusese în vizită, că se întoarce în ţară cu maşina, că trece prin Oradea şi aduce cu el parfumul meu.

Citind pe blog jelania mea, cum că n-am primit luna de pe cer, un prieten mi-a scris în aceeaşi zi: Ioana, diseară uita-te pe cer şi închipuieşte-ţi că Luna-ţi aparţine, ca dar din partea mea! E numai şi numai pentru tine!

De câţiva ani, de ziua mea şi de sărbători găsesc în cutia poştală câte-o felicitare – numai şi numai pentru mine – scrisă de mâna unui expeditor misterios. Mereu acelaşi expeditor misterios!

O bună bucată de vreme, de la un Şeherezad am căpătat în fiecare zi – câte o poveste inventată numai şi numai pentru mine.

De onomastica mea, un apropiat mi-a telefonat la numai câteva zile după ce a trecut prin mâinile medicilor, aflându-se la un pas de moarte. Vestea că e în afara oricărui pericol a fost, pentru mine, un dar nepreţuit.

Doar de mi-ar fi spus că s-a hotărât să trăiască – numai şi numai pentru mine – poate că m-aş fi bucurat mai mult.

Tag-uri:

Comentarii

  • Fostul meu sot mi-a daruit la un moment dat un Chanel no 5, eau premiere, de care ma indragostisem iremediabil, inca un parfum foarte exclusivist produs de o firma din Oman, un set de lenjerie de dantela. Astea au fost cele inspirate. Printre cele mai putin inspirate se numara o pereche de sandale de plaja, care-mi erau mari si pe care a refuzat sa se duca sa le schimbe cu o marime mai mica si o rochie de seara, foarte frumoasa, dar pe care nu o folosesc, ca nu am unde. De la un prieten drag am primit o geanta de plaja din pai si de la o prietena am primit o palarie de soare de pai, care intamplator se potriveste de minune cu geanta.

    C 12 ianuarie 2015 13:12 Răspunde
    • C, te rog să găseşti prijeluri să porţi rochia de seară. De fapt – îţi poruncesc să faci asta!(Mă joc, glumesc, dar rugămintea rămâne.)

      Ioana Revnic 12 ianuarie 2015 18:21 Răspunde
  • frumos articol!
    In acest an nu mi-am dorit nimic si am primit niste lucruri extraordianare si neasteptate.De fapt Craciunul e sarbatoatea in care darui si pui in orice flecustet inima ta. Nu-mi pasa daca nu primesc nimic pentru ca consum atata energie daruind si ma incarc incat daca mosul nu-mi pune nimic sub brad nu-mi pasa. La fel si de onomastica sau de ziua mea de nastere.

    gdiana 12 ianuarie 2015 13:53 Răspunde
    • Şi eu ţin cu tabăra „dăruitorilor”; dar câteodată mă bucur indecent de mult când primesc cadouri – numai şi numai pentru mine.

      Ioana Revnic 12 ianuarie 2015 18:19 Răspunde
  • Ioana, ai inceput anul cu un text superb, foarte inspirat!
    Adeseori avem o problema cu ceea ce primim de la cei pe care ii iubim cu adevarat, dar, mai ales, in ceea ce ma priveste, cu darurile pe care as vrea sa le ofer eu acelorasi, la moment aniversar.
    Nu vreau sa inchei doar cu astfel de remarci generale, ci am sa spun ca fiica mea a intuit cadoul perfect pe care mi-l doream de la Mos Craciun: o haina pufoasa de iarna, usoara si calduraosa. Uneori se intampla sa fie 🙂

    Luminita 12 ianuarie 2015 16:33 Răspunde
    • Fiicele găsesc foarte uşor cadourile potrivite mamelor. Rareori dau greş.

      P.s. Ai, în text, una din poveştile parfumului meu preferat, pe care îl tot pomenesc.

      Ioana Revnic 12 ianuarie 2015 18:18 Răspunde
  • Unii efectiv nu se pricep să facă cadouri, atunci e de apreciat intentia, și strădania… Asta face ca din când în când s-o mai nimerească.
    După 10 ani, încă am emoții de Crăciun (anul acesta pe bună dreptate, a dat o mulțime de bani pe o geantă cum n-am văzut mai urâtă. Am trăit o vreme cu dilema de să-i spun sau să mă chinui a o purta. I-am spus!) și la nici o lună după, de ziua mea.
    Cu aniversarea i-a ieșit, de data asta. 🙂

    Crina 12 ianuarie 2015 21:23 Răspunde
    • Sper că l-ai lăudat pentru reuşită, Crina. Aminteşte-i, din când în când, cât de inspirat a fost. 😉

      Ioana Revnic 13 ianuarie 2015 8:58 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title